poza e1538738341690

Sub privirea lui Gelu Voican Voiculescu și a lui Adrian Severin s-a strigat ‘Ave, Putin!’, în centrul Capitalei (opinie)

De-abia făcusem ochi în viață, când, pe ecranul unui televizor alb-negru, pe la începutul anilor ’90, zăream câțiva oameni închiși într-o cușcă. Nu înțelegeam mare lucru, la acea vreme, despre cum ar trebui să decurgă un proces, însă mi se părea ceva tare nedrept. Un singur nume am reținut: Ilie Ilașcu. Poate și din cauza faptului că Ilie Ilașcu a fost singurul din cei judecați atunci care a fost condamnat la moarte, de un tribunal din Tiraspol. Timpul a trecut, Ilașcu a fost eliberat. Între timp, el a prins și două mandate de senator în Parlamentul României, între 2000 și 2008. 

Săptămâna aceasta, Ilașcu a tras  un semnal de alarmă, avertizând că „serviciile secrete ale Federației Ruse, sub acoperirea unei lansări de carte a lui Iurie Roșca, organizează la 5 martie o misiune de destabilizare a societății române”, fix în centrul Capitalei. Astfel, joi, 5 martie, am participat la lansarea cărții „Interesul național ca modus vivendi”, semnată de Roșca – cartea în sine fiind, de fapt, o culegere de articole ale autorului. Pe scurt, chiar dacă a abordat și teme pe placul nostru, al naționaliștilor, precum Biserica Ortodoxă Română, anti-LGBT, pericolul Soros, lansarea de carte s-a concentrat pe două idei: România și Republica Moldova ar trebui să rămână două state separate și că ambele ar trebui să se alieze cu Rusia.

Vezi și EXCLUSIV BUGETUL.RO Tatăl lui Vlad Voiculescu, colaborator al Securității! (Documente)

Înainte de startul evenimentului, câteva personaje cunoscute au început să apară. Primul a fost Gelu Voican-Voiculescu, unul dintre oamenii care ne-a scăpat de comunism și care a făcut parte din completul de judecată care i-a condamnat la moarte pe soții Ceaușescu. Chiar m-a surprins prezența acestuia la un eveniment care ar fi fost pe placul serviciilor secrete ruse. Oare?

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni stând jos şi interior

Gelu Voican-Voiculescu

Ulterior, în sala mică de la etajul 1 al Hotelului Cișmigiu a pășit și fostul ministru Adrian Severin. Sosirea acestuia a debutat și evenimentul propriu-zis.

Au vorbit Dragoș Dumitriu (Sputnik), Adrian Severin, politologul Bogdan Duca (rețineți numele), Calistrat Atudorei, autorul cărții „Planurile Americii pentru hegemonia mondială”, Mariana Heroiu, editorul cărţilor controversatului autor rus Aleksandr Dughin în România, și, bineînțeles, autorul – Iurie Roșca.

Dumitriu a fost primul care a vorbit, cerându-le autorităților române să lămurească cât mai repede situația „omului de cultură rus” care a fost întors de la Vamă, fără nicio explicație, „expulzat din România pentru că venea să comenteze niște teorii pe care le mai explicase”. Este vorba despre rusul care a susținut că dacii se trag din slavi.

Nu e așa cum se spunea, că spunea că dacii s-ar trage din slavi. Nici pomeneală! Nu merge până acolo! Oare autoritățile române care l-au expulzat ce au făcut pentru daci? E un poet de fapt, nu e niciun savant. În timpul liber, a făcut niște cercetări. Ei bine, pentru asta am ajuns noi să expulzăm niște oameni, pentru că-și prezintă o lucrare?”,  a susținut Dumitriu.

Al doilea a intrat pe scenă Adrian Severin

În discursul său, fostul ministru de Externe a susținut că, în mare parte, pilonii identității noastre naționale au fost distruși, lăsând să se înțeleagă că România și Republica Moldova ar trebui să rămână două state separate și că ar trebui să se adapteze la „o ordine nouă”. Mai mult, el a precizat că „Statele Unite sunt o putere decadentă”.

Ideea este să vedem ce simt cetățenii Republicii Moldova, românofoni, în legătură cu identitatea lor națională, ce simt ei, cum se consideră ei. Și asta după o experiență sovietică, în urma căreia s-au creat alte criterii referitoare la identitatea națională. S-a creat un om care se bazează pe multiculturalism. Nu sunt nici român, nici rus, nici ucrainean. Atunci când vorbim de interesul național, mă întreb ce-nseamnă național într-o parte și ce-nseamnă în cealaltă.

(…) Chestiunea cu Statele Unite este mult mai complexă. Statele Unite sunt o putere decadentă, este clar.”, a spus Severin.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi interior

Adrian Severin

O scurtă intervenție a autorului

România are atâta dragoste pentru Basarabia. O dragoste excesivă a mamei față de copil face din copil, uneori, un derbedeu. Iar mama nu poate să-și aprecieze la justa valoare progenitura”, a spus Iurie Roșca.

Nu multă lume știe „ce mâncare de pește este Basarabia astăzi și cum să facem să nu dinamităm și România și Basarabia”, a mai spus autorul.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi interior

Iurie Roșca

Derapaj incredibil! Unirea Basarabiei cu România, comparată cu dorința lui Adolf Hitler de a-i aduna pe toți germanii într-o singură națiune

Bogdan Duca, și el o voce prezentă la Sputnik, compară Unirea Basarabiei cu România cu dorința lui Adolf Hitler de a-i aduna pe toți germanii într-o singură națiune.

„Nu înțeleg de ce atâta suferință că sunt două țări românești. Sunt, din câte știu eu, trei țări de limbă germană. Nu știu să existe o mare suferință. A existat o mare suferință, dar a avut-o Adolf Hitler, de a-i aduna pe toți germanii într-o singură națiune”, a afirmat Bogdan Duca.

Iurie Roșca, fost unionist, în prezent pro-rus

După cum a mărturisit chiar autorul, el a fost unionist convins, pe vremea când nu știa ce-nseamnă geopolitică. Acum a devenit pro-rus, pro-Putin.

„În fața dumneavoastră este un român convins”, a spus Roșca.

Mie nu trebuie să-mi spuneți ce e Rusia, că eu am trăit în imperiul rusesc și mai sunt încă în zona de influență. Depășirea fobiilor înseamnă atitudini realiste. România și Republica Moldova se află în bătaia vântului, cine vrea ăla le călărește. Nu trebuie eu să vă povestesc ce înseamnă economia României la ora actuală”, a mai declarat Iurie Roșca.

Roșca îl consideră pe Putin „un cruciat” și crede că „cel mai convenabil aliat pentru România și Republica Moldova este „Federația Rusă”.

Trebuie să căutăm în regiune aliați, iar cel mai probabil aliat este Federația Rusă. Da, eu așa cred. Căutați alți aliați, dacă dumneavoastră îi vedeți! A spus foarte bine domnul Severin, imperiul american este în declin. Ce va fi după? Se ridică alte imperii. Și atunci noi unde ne regăsim în noua arhitectură geopolitică?!”, a ținut să precizeze Iurie Roșca, făcând trimitere la alianța cu Rusia.

Ce mi se pare cel mai grav din discursul lui Iurie Roșca este că acesta chiar crede că dacă România și Republica Moldova ar intra în alianță cu Federația Rusă acum, atunci când se vor așeza lucrurile, vom fi liniștiți, fiindcă am stat la aceeași masă în vremuri grele.

Un fost agent KGB, Yuri Bezmenov, fugit în SUA, dezvăluia în anii ’80 cum astfel de personaje, precum Iurie Roșca, erau folosite la acea vreme de serviciile secrete ruse.

Conform lui Bezmenov, serviciile secrete ruse încercau să destabilizeze un stat în patru etape:

  1. Descurajarea (Demoralizarea)
  2. Destabilizarea
  3. Provocarea unui crize
  4. Normalizarea

Probabil că la asta s-a referit și Ilașcu atunci când a atenționat că „serviciile secrete ale Federației Ruse, sub acoperirea unei lansări de carte a lui Iurie Roșca, organizează la 5 martie o misiune de destabilizare a societății române”.

Semnalul tras de Ilie Ilașcu

„Serviciile secrete ale Federatiei Ruse, sub acoperirea unei lansari de carte a lui Iurie Roșca, organizează la 5 martie o misiune de destabilizare a societății române, la Hotelul Cișmijiu din Bucuresti, sala Servantes, la ora 18:00.Persoana intoarsa de pe Aeroportul Otopeni inapoi la Moscova pleca la această misiune…Ca sala de rezerva este planificata cea de la Centrul Cultural al Federatiei Ruse de la Bucuresti…Dragi romăni veniți în masă să aflati ,că neamul romănesc nu se trage de la DACI ci de la hoardele barbare SLAVE…
Bravo, ministerului de Externe al României și a SIE și SRI, care au reactionat la vreme.Trag nădejde, că si maine 5 marte ORGANELE ABILITATE a STATULUI ROMÂN își vor ONORA ANGAJAMENTELE…”.

 

Eugen Dinu – Comentariul este asumat de autor.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare