Surpriză! Interzicerea cumulării pensiei cu salariul nu se aplica pentru acești angajați

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a luat decizia interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, însă astfel încât să nu fie afectate alte drepturi.

„Am ţinut cont de hotărârile Curţii Constituţionale şi am explicat că modificările nu se pot aplica aleşilor, respectiv judecătorilor CCR”, a precizat ministrul. Aceasta a afirmat că interdicţia se va aplica doar celor care au pensii mai mari decât salariul mediu brut pe economie, care este de 5090 de lei în prezent.

Anunţul vine în contextul unor decizii ale CCR din 2009 şi 2011 referitoare la o măsură identică. De asemenea, 7 dintre cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale cumulează în prezent pensia cu salariul.

 

 

Vezi și:Proiectul a fost adoptat- Părinții pot cere bani statului

EXCLUSIV Lupta pentru bani. Cum se deconspiră lucrătorii din Servicii! Mișcările făcute de angajații SRI și ‘Doi și-un sfert’

EXCLUSIV Nedreptate comisă de Guvernul Orban?! Omul dat afară de premier scoate la suprafață informații în premieră: ‘Nu au fost întârzieri’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare