sursa foto:  sharethis.ro

Surprinzător! Ce se întâmplă cu banii românilor din bănci

Aproximativ jumătate din banii românilor care stau în bănci nu produc nimic, a precizat Robert Burlan, directorul de Investiții la Raiffeisen Asset Management,  care le-a recomandat românilor să își plaseze banii în fonduri de investiții.

„Eu m-aş adresa în primul rând nu celor care au decis să investească şi îşi pun problema să meargă în fond sau direct în piaţă, ci celor care încă nu s-au decis să investească, pentru că la finalul anului 2019 în conturile bancare curente existau 104 miliarde de lei, în creştere cu 20 de miliarde de lei comparativ cu finalul anului precedent. Spre comparaţie, în depozite la termen erau 118 miliarde de lei, deci aproximativ jumătate din banii care stau în bănci ai românilor nu produc nimic. Dintre aceştia, 60% sunt conturi în lei, aproximativ 40% sunt conturi în valută, din care mare parte sunt în euro”, a afirmat Robert Burlan, la o conferinţă despre situaţia fondurilor de investiţii organizată de Bursa de Valori Bucureşti.

Acesta a calculat că aproximativ un miliard de euro au fost pierduți de faptul că sumele din bănci nu au fost investite de proprietari.

„Dacă ne-am uita la performanţa de anul trecut pentru fondurile de investiţii de tip fixed income, în lei, care a fost între 4% şi 5%, iar pentru cele în euro în special a fost între 3% şi 4%, dacă facem un randament mediu, 60-40, rezultă un randament de 4 şi ceva la sută care ar fi fost obţinuţi de aceşti bani dacă ar fi fost puşi la lucru. Adică circa un miliard de euro a fost costul de oportunitate al neplasării, al neinvestirii acelor bani. Cred că aceasta este cifra relevantă, şi chiar dacă anul trecut să zicem că a fost un an excepţional şi din punct de vedere al randamentelor fondurilor de instrumente cu venit fix, doar dacă ne referim la o diferenţă de randament de 1% pe o perioadă de economisire de-a lungul unei vieţi de 30%, acest 1% poate să-ţi aducă cu 20% mai mulţi bani la finalul perioadei de economisire”, a precizat directorul de Investiţii al Raiffeisen Asset Management.

Robert Burlan a subliniat pentru investirea într-un fond de investiţii este necesară o sumă minimă de 100 sau de 200 de lei.

„Ca atare chiar merită să te uiţi să îţi valorifici economiile, costul de oportunitate este unul semnificativ, iar soluţiile de investire în fondurile de investiţii sunt unele cât se poate de variate: sunt fonduri cu profil de risc de la foarte defensiv până la foarte agresiv, este o paletă foarte largă de fonduri de investiţii. Investirea în fonduri este una accesibilă, ca orice produs bancar, suma necesară pentru investire este de cele mai multe ori de ordinul a 100, a 200 de lei, şi de asemenea, aşa cum arată cifrele trecute, investiţia în fonduri se dovedeşte a fi una profitabilă pentru investitori pe termen mediu şi lung”, a adăugat reprezentantul Raiffeisen Asset Management, conform Agerpres.ro

Vezi și:

Violeta Alexandru a mai făcut o ‘execuție’! La ‘ordinul’ său, a fost pusă pe liber (document)

Apar nume grelele în dosarul de la Caracal. Șeful DGIA prins de ancheta militară

EXCLUSIV ‘Secretul’ ascuns timp de 15 ani în MAI! Lovitură pentru sute de polițiști! Trebuie să primească zeci de mii de dolari

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare