Surprinzător:Pe cine mizează investitorii pentru a evita inflaţia

Datorită crizei generate de Covid-19 investitorii au găsit o nouă metodă pentru a se pune la adăpost de inflaţie şi mizează pe bitcoin, aur şi whisky,datorită studilui specialiștilor americani, nu este nevoie decât de o depăşire a nivelului de 1,7% cu aproximativ un punct procentual pentru ca sistemul să sufere un şoc. 

Mașinile ar putea reprezenta o investiție doar dacă sunt ținute mai mult timp, sunt foarte bine întreținute și peste multi ani devin mașini de epocă, iar în ceea ce privește whisky-ul, doar dacă este vorba de deținerea unei cantități impresionante de sticle care să fie depozitate si conservate în timp. O sticlă de whisky cu vechime poate aduce câștig doar dacă o vinzi unui colecționar.

„Poți investi mai inteligent pe termen scurt și mediu cumpărând acțiuni la companiile producătoare de whisky, care sunt listate la bursă”, a adăugat Iancu Guda.

„Este trist că în aceste vremuri dificile oamenii se refugiază în jocuri de noroc sau în alcool, dar unii pot privi detașat aceste slăbiciuni umane și să vadă oportunitatea acestei investiții.

În ceea ce privește aurul, a ajuns deja la un maxim istoric pe tranzacționare.

În vreme de recesiune, lumea investește în metale prețioase. Dar, cred că este târziu pentru investiții în aur, deja a ajuns la cote maxime istorice. Nu cred că mai are potențial semnificativ de creștere”, a explicat Guda.

Investițiile în bitcoin pot aduce câștiguri foarte mari, dar și pierderi la fel de mari, a avertizat Guda.

„Singura zonă sigură privind monedele virtuale este reprezentată de țările cu regim controlat care impun limitări la plățile în valută ca să își protejeze moneda națională, China, Turcia. În rest nu aș recomanda astfel de investiții decât foarte puțin.

Dacă ai 10.000 de euro pentru investiții, maxim 5% aș recomanda pentru aceste investiții alternative cu risc foarte mare”, a conchis analistul financiar. conform digi24

Citeste si:

SURSE Orice pentru a duce la bun sfârșit marea reorganizare! Marcel Vela ‘scoate din joc’ sindicaliștii din Poliția Română

Un renumit medic atrage atenția cu privire la deschiderea școlilor: ‘Trebuie aerisite clasele. Copiii reprezintă o minoritate de cazuri severe care ajung spitalizate’

Un fost ministru vrea să-i lase ‘moștenire’ fiului instituția pe care o conduce. Prin ce metodă a intrat în sistem

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare