Surpriză pentru o categorie de români!Ministrul Muncii, Marius Budăi, vine cu vești bune pentru acestia.El a susținut că, în două-trei săptămâni se va începe eliberarea de vouchere.
Mai exact, vor primi vouchere persoanele cu dizabilităti pentru achiziţionarea de tehnologie asistivă.
Declarația a fost făcută de ministru la Antena 3, acesta explicând pe larg ce presupune această măsură.
„Casa Naţională de Sănătate decontează anumite lucruri care ajută persoanele cu dizabilităţi şi nu vorbim doar de cărucioare cu rotile, putem achiziţiona ochelari mai performanţi cu cameră de luat vederi sau o proteză mai performantă. Acest proiect asigură un voucher pentru achiziţionarea de tehnologie asistivă. Avem ordin de ministru în transparenţă decizională acum, pe care îl voi da, s-au aprobat toate manualele beneficiarului, toate procedurile, s-au terminat toate discuţiile cu Comisia Europeană, deci probabil în maximum 2-3 săptămâni vom începe să eliberăm acele vouchere. Am depus acel contract de finanţare, suntem pe final. Vom anunţa public, pentru că nu vreau să îi pun pe drumuri”, a arătat Marius Budăi.
Pe acest subiect a vorbit, în urmă cu câteva luni și Rovana Plumb, pe atunci ministrul de atunci al Fondurilor Europene. Plumb a explicat că cel puţin 7.000 de persoane cu dizabilităţi vor primi vouchere de până la 5.000 de euro fiecare pentru a-şi putea achiziţiona echipamente asistive, fiind vorba de un program finanţat din fonduri europene în valoare totală de 23,5 milioane de euro.
Programul privind tehnologia asistivă se adresează persoanelor cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.
Citește și
Mare atenție! Se dau amenzi uriașe dacă aveți așa ceva în mașină
S-a aflat! Cât este de bogată Simona, soția lui Alexandru Cumpănașu
Toți romanii sunt vizați! Pot primi pensii suplimentare de la angajatori
Surpriză pentru o categorie de români! Veți primi noi vouchere de mii de euro
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

37 minute în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



