Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a denunţat miercuri "războiul economic" pe care SUA l-au declarat Rusiei, scrie agerpres.ro
"SUA au declarat război economic Rusiei şi poartă acest război", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
El a spus că Moscova se va gândi serios la ce va face în urma deciziei preşedintelui american Joe Biden de a interzice importurile de petrol şi gaz din Rusia.
Peskov a dat asigurări totodată că Rusia a fost, este şi va continua să fie un furnizor de energie de încredere şi a precizat că fluxurile de energie nu au fost întrerupte.
"Însă acest dezmăţ ostil declanşat de Occident complică foarte mult situaţia şi ne forţează să ne gândim serios" la paşii următori, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Sancţiuni economice masive au fost adoptate de numeroase ţări, în special occidentale, împotriva Rusiei după intrarea soldaţilor ruşi în Ucraina în urmă cu aproape două săptămâni, conform agerpres.ro
Tensiuni la nivel înalt! Kremlinul acuză Statele Unite de declararea unui război economic Rusiei!
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



