Într-o postare pe pagina de socializare, Traian Băsescu lansează un atac necruțător la adresa președintelui României, Klaus Iohannis.
Fostul șef de stat îl critică pe Klaus Iohannis pentru declarațiile făcute pe timp de pandemie, dar și pentru modul în care actualul președinte a apărat Guvernul Orban.
„Este pandemie, dar încă o putem învinge dacă vrem!
Pentru un Preşedinte, nu este suficient să ceară poporului să se spele pe mâini când sistemul de sănătate al ţării este pe punctul de a se prăbuşi.
27 februarie: “Nu există niciun motiv real de panică. Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală”.
11 martie: "Asta ca să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit câteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaș, într-o manieră foarte apocaliptică".
11 martie: "Dacă vă uitați la televizor și vedeți politicieni care dau sfaturi la toată lumea și le știu pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbați canalul".
11 martie: “Sunt foarte mulţumit de felul în care Guvernul Orban gestionează această criză, măsurile care au fost luate mi se par potrivite, au venit la timp şi vreau să-mi exprim toată aprecierea pentru premierul Orban şi toţi cei care sunt efectiv implicaţi în gestionarea acestei crize”.
Am reiterat aceste declaraţii doar pentru a arăta că, în România, liderii politici n-au înţeles riscurile pandemiei generate de virusul SARS COV-2.
Din luna Ianuarie a acestui an, înţelegând ce se întâmpla în China, trag continuu semnale de alarmă, spunând unde se va ajunge din cauza lipsei de acțiune eficientă a responsabililor de la nivel național.
Abordarea politicianistă și în scop strict electoral a Președintelui și a Premierului i-a făcut să împingă țara într-un moment de criză a sistemului sanitar. Am cerut tot timpul să se ia măsuri pentru a nu se ajunge la limita maximă a sistemului de sănătate românesc, ca sistem de securitate naţională. Acum s-a ajuns la limită, sistemul sanitar a început să fie depăşit:
- mulţi bolnavi depistaţi cu COVID-19 sunt trimişi acasă, pentru că nu există paturi în spitale;
- au început să lipsească medicamentele;
- nu sunt paturi la ATI, iar cei care au nevoie de ventilaţie mecanică aşteaptă în saloane să moară un pacient;
- personalul medical este epuizat fizic;
- România are cel mai mare raport din Uniunea Europeană între numărul deceselor zilnice şi numărul de noi cazuri, ceea ce arată că sistemul sanitar românesc este deja depăşit de evoluţia pandemiei.
Din păcate, pentru Preşedintele României nu este necesară „starea de urgenţă”, drept pentru care a fugit de asumarea răspunderii gestionării crizei sanitare şi „a pasat-o” nevolnicului şi mereu veselului „Şică Mandolină”.
La rându-i, Premierul, devenit peste noapte ”credincios descentralizării”, a plasat toată răspunderea către administraţiile locale.
Efectul lașității şi al prioritizării interesului politic în detrimentul sănătăţii şi vieţii oamenilor este că s-a ajuns la momentul dramatic în care medicii încep să fie obligaţi să decidă cine trăiește și cine moare, cine are loc la ATI și cine nu.
Este un moment care trebuia evitat indiferent care ar fi fost costurile politice.
Fiecare zi contează până în februarie-martie 2021 când vom avea la dispoziţie un vaccin.
Pentru limitarea dezastrului, pentru salvarea de vieţi omeneşti, câteva lucruri ar trebui făcute imediat:
- trecerea la învăţământul la distanţă pentru toate şcolile şi universităţile până când România va primi cota de vaccinuri repartizată prin Comisia Europeană;
- închiderea creşelor şi grădiniţelor, iar, acolo unde părinţii nu fac activitatea de serviciu de la domiciliu, să se asigure mamelor concediu plătit – până la primirea vaccinului;
- 80 la sută din personalul bugetar, cu excepţia personalului din sistemul de sănătate, trece la lucrul de la domiciliul, iar pentru cei care trebuie să vină la birou se va interzice prezenţa a doi funcţionari în acelaşi birou (măsură adoptată de Parlamentul European) – până la primirea vaccinului;
- închiderea totală a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, sălilor de jocuri, mall-urilor, cu excepţia restaurantelor care deservesc strict persoanele cazate în hoteluri –până la primirea vaccinului;
- reducerea drastică a transportului public de persoane, rămânând deschise doar traseele rutiere şi feroviare care deservesc obiective industriale, industrie alimentară, obiective energetice, de construcţii şi de telecomunicaţii, cu un program adaptat schimburilor de ture – până la primirea vaccinului;
- managerii din industrie şi construcţii vor lua măsuri sanitare severe pentru diminuarea riscului de contaminare a salariaţilor;
- interzicerea oricărei întâlniri publice cu excepţia celor strict familiale – până la primirea vaccinului;
- acces ordonat în pieţe agroalimentare şi hipermarket-uri – până la primirea vaccinului;
- portul măştii devine obligatoriu în spaţii închise şi în spaţii deschise – până la primirea vaccinului;
- creşterea masivă a numărului de teste efectuate. Sistemul public a rămas la acel prag maximal de 15.000 – 20.000 de teste, fiind suplinit de cel privat. Ar trebui să se facă minimum 50.000 de teste zilnice în sistemul de stat. Dacă nu există personal calificat, acesta trebuie instruit, dacă acest lucru nu s-a făcut până acum;
- rezervare de locuri la ATI în spitale din state membre UE dacă acest lucru este posibil;
- vaccinarea antigripală masivă a populaţiei;
- contactarea Guvernului Federaţiei Ruse pentru a primi informaţii cu privire la eficienţa vaccinului produs în Rusia, iar, în cazul unor concluzii pozitive, importarea de vaccinuri din Rusia dacă există cantităţi disponibile, până la livrarea vaccinurilor contractate de Comisia Europeană.
Sunt doar câteva măsuri care ar trebui introduse timp de 5 – 6 luni pentru a limita răspândirea pandemiei, pentru a diminua presiunea pe sistemul sanitar şi pentru a da fiecăruia din noi şansa de a nu se îmbolnăvi.
În acelaşi timp, tot ce înseamnă industrie, construcţii, telecomunicaţii, industrie alimentară ar trebui să funcţioneze cu măsuri sanitare obligatoriu a fi luate pentru protejarea salariaţilor.
Măsurile ar trebui introduse indiferent dacă se atinge sau nu rata de incidenţă de 3 la 1.000 de cazuri transformată artificial într-o jucărie manevrabilă a guvernanţilor în funcţie de care iau sau nu decizii. Deja situaţia este scăpată de sub control.
Cred că asta ar trebui făcut acum!
Bruxelles, 18.10.2020”, scrie, pe Facebook, Traian Băsescu.
Vezi și
EXCLUSIV Abuz al Poliției Române! Un fost colaborator acuză: ‘Asta înseamnă hărțuire, teroare!’
Avem dovada! Florian Coldea este profesor colaborator la SNSPA! Tot în cadrul instituției lucrează și soția sa
Traian Băsescu îl spulberă pe Klaus Iohannis: Pentru un Preşedinte, nu este suficient să ceară poporului să se spele pe mâini când sistemul de sănătate al ţării este pe punctul de a se prăbuşi
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 18-10-2020 12:52
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

19 iunEconomie
Pensiile militarilor: 20% iau peste 7.000 de lei, 60% încasează peste 5.000 de lei. La ce sume ajung cei din MApN

19 iunEconomie
Top cele mai căutate facultăți din România. Taxele pe care le suportă cei care nu prind loc la buget au crescut considerabil

19 iunEconomie
Compania CFR Marfă şi-a cerut falimentul în instanţă. Firma de stat va fi lichidată oficial

19 iunEconomie
Metrorex a luat decizia privind majorarea prețului călătoriei. Cât va costa biletul la metroul bucureștean

19 iunEconomie
Curs valutar BNR 19 iunie 2026: Euro și dolarul, evoluție pe piața monetară

19 iunHoroscop
Horoscop financiar 19 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani si afaceri

19 iunEconomie
Volkswagen concediază 50.000 de angajați. Gigantul auto, într-o situație „tensionată și dificilă”, urmări pe 4 ani

19 iunEconomie
Rămas bun Liberty Galaţi? ANAF nu a reușit să găsească un cumpărător nici măcar la a doua licitație

19 iunEconomie
75 de zile pentru 8,7 miliarde din PNRR. România se luptă cu limita impusă de UE pentru a mai primi ajutor

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani și afaceri
Articole Similare

8 minute în urmăEconomie
225 de milioane de euro pentru 112. Suni la urgență, îți va răspunde AI, noul proiect al Guvernului

19 iunEconomie
Fără apă caldă în București, din 22 iunie. Lista completă a celor peste 1.500 de blocuri afectate

19 iunEconomie
La Cocoș, vânzări de 1,5 milioane de lei în nici 12 de ore. Supermarketul românesc a avut 14.500 de clienți în prima zi, la Oradea

19 iunEconomie
Rămas bun Liberty Galaţi? ANAF nu a reușit să găsească un cumpărător nici măcar la a doua licitație

19 iunEconomie



