Trasnformare radicală! Investiție de zeci de milioane de euro în locul unde au fost împușcați Elena și Nicolaea Ceaușescu în decembrie 1989.
Se vor crea circa 2.000 de locuri de muncă. Unitatea militară din Târgoviște în care soții Ceaușescu au fost executați în decembrie 1989, astăzi dezafectată, va fi transformată într-un complex comercial, în suprafață desfășurată de aproximativ 70.000 de metri pătrați, planul fiind finalizat luna trecută de primărie, scrie profit.ro.
Acesta ar urma să fie cel mai mare mall din România. Centrul comercial va include și un stadion, precum și 48 de locuințe. Investiția a fost calculată la 227 milioane de lei, aproximativ 49 de milioane de euro.
Conform sursei citate, terenul și clădirile fostei unități militare de la gara Târgoviște sunt, astăzi, administrate de Consiliul Județean Dâmbovița.
„Una din sursele de venit va fi construcția mall-ului, cu o suprafață desfășurată de 70.000 de metri pătrați, va fi cea mai mare clădire din Târgoviște. Va fi o sumă importantă, atât la momentul autorizării construcției respective, din discuțiile pe care le-am avut, ar urma ca autorizația să fie emisă undeva în iulie”, a afirmat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.
În luna noiembrie a anului trecut, voceadambovitei.ro dezvăluia că grupul Prime Capital, constructorul centrului comercial, se obligă să creeze 838 de locuri de muncă în perioada în care se vor desfășura lucrările. Apoi, după ce mall-ul va fi gata, se estimează că în incinta sa vor lucra peste 1.100 de persoane.
Perioada de execuție a lucrării va fi de doi ani.
Vezi și Telekom se REVANȘEAZĂ! Ce BENEFICII vor primi toți clienții care folosesc servicii mobile
Apare un nou retailer în România: Pe ce piață vrea să se impună și câte persoane va angaja
Un antreprenor local intră tare pe piață: Ce fabrică va construi și ce va produce
Transformare INCREDIBILĂ! Ce va deveni locul unde au fost ÎMPUȘCAȚI soții Ceaușescu - 2.000 de joburi, puse la bătaie
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Destinațiile din România care atrag turiștii ca un magnet. Constanța, București și Brașov conduc clasamentul sosirilor

21:30Economie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

19:00Economie



