Ucraina a primit din partea României un ajutor energetic de avarie în lunile august şi septembrie ale acestui an, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei. Ajutorul a constat în livrări de electricitate menite să echilibreze tensiunea din reţeaua interconectată a Europei Continentale.
″Motivul acordării ajutorului de avarie către Ucraina l-a constituit faptul că în interconexiunea Europa Continentală au fost detectate oscilaţii interzonale de tensiune pe direcţia est – vest, cu o amortizare foarte slabă, iar OTS (operatorul de transport şi sistem – n.r.) din Spania a solicitat Ucrainei, conform procedurilor de interconectare în regim de urgenţă a sistemelor energetice din Ucraina şi Republica Moldova, să reducă soldul de export la 0 MW″, se arată într-un document oficial analizat de Profit.ro.
Ucrainenii au plătit pentru această energie suma totală de peste 9,6 milioane lei, astfel că preţul mediu a fost de circa 2.580 lei/MWh.
În lunile august şi septembrie, preţul mediu de închidere al pieţei pentru ziua următoare (PZU) de la bursa românească de profil OPCOM a fost de 2.400 lei/MWh, respectiv 1.855 lei/MWh, scrie news.ro
Ucraina a primit din partea României energie electrică în valoare de aproximativ 10 milioane de lei
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

22:00Social
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

20:00Social
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

14:00Social
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

12:00Social
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

11:00Social



