Anunț de ultimă oră făcut de Marcel Vela, după ședința de Guvern! Ministrul de Interne a informat că Hotărârea de Guvern prin care se redeschid restaurantele și cafenelel a fost adoptată.
Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 31 august, Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel sunt implementate recomandările transmise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea numărul 43, cele mai importante aspecte fiind legate de:
- permiterea reluării activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând fii reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
- administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă;
- se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă;
- reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție;
- creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.
Atașată aveți Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Vezi și
EXCLUSIV Mega-licitație organizată de Poliția Română, în septembrie! Peste 10 milioane de euro, puse la bătaie!
Un fost șef SPP prevestește Apocalipsa: ‘Începe o nouă Ordine Mondială, o nouă Dominație’
EXCLUSIV Dispoziție explozivă! Poliția Română subjugă Poliția Locală
Ultimă oră Anunț făcut de Marcel Vela! Hotărârea de Guvern a fost aprobată
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



