Potrivit Antena3, directoarea Departamentului de Achiziții din cadrul Ministerului Sănătății și-a dat demisia.
După ce minstrul Sănătății și-a anunțat demisia, reporterii Antena3 au anunțat că nu este încă oficial, dar surse din Ministerului Sănătății spun că directoarea Departamentului de Achiziții ar fi demisionat.
Ieri și șefa DSP Brașov, Anca Bertea, a demisionat.
Proaspăta șefă de la Direcția de Sănătate Publică, Anca Bertea, și-a dat demisia, conform unor surse de la nivelul Comisiei Județene pentru Situații de Urgență. Pentru că este regim miltiar în România, nimeni nu spune nimic oficial până nu-și cere voie „de la București”>>, scria ieri newsbv.ro.
Bertea ar fi ajuns în funcție cu sprijinul lui Andrei Kadas, demisionar din PNL, cel care era „stăpânul inelelor” în spitalele din Brașov și asociatul clanului de interlopi Alexa: președinte la Comisia de Sănătate la Consiliul Județean Brașov, demisionar din funcția de președinte al Consiliului de Administrație de la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie, președinte al Consiliului de Adminisitrație la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Despre afacerile lui Kadas cu interlopul Alexa a scris și publicația Libertatea.
În ianuarie 2020, Anca Bertea a fost numită la șefia DSP Brașov, printr-un ordin semnat de ministrul Victor Costache.
Vezi și
Atenție! Persoanele care-și plimbă câinele sau care fac sport nu trebuie să completeze declarația pe propria răspundere! Precizări făcute de Marcel Vela
Avertisment fără precedent: Un caz de coronavirus poate fi responsabil pentru infectarea altor 59.000 de persoane
Ultimă oră! Demisii în lanț la Ministerul Sănătății
Trending

10:00Sport
Ce s-a ales de banii obținuți de Gabi Tamaș din fotbal. Cât a câștigat la Celtic, West Ham sau de la echipa națională

07:00Sport
Spectacol de 25 de minute la Finala Cupei Mondiale 2026. Programul artistic este așteptat nu doar de către microbiști, show total, unde se va difuza

17:00Sport
Cupa Mondială 2026, în cheltuieli și încasări. Ei sunt norocoșii care au scos cele mai mari sume

07:30Actual
S-a zis cu Parcul Herăstrău, în forma în care se afla de decenii. PMB a început lucrările, lacul a fost golit

09:30Entertainment
Moartea Mădalinei Manole de acum 16 ani ar avea o legătură directă cu cea a lui Aurelian Preda. Dezvăluirea uluitoare a Mihaelei Brooks

08:30Entertainment
Jobul călduț găsit de Lavinia Stoica, fosta mână dreaptă a lui Pescobar. A fost concediată de 2 ori de la Taverna Racilor

11:00Entertainment
Din ce trăiește acum Rita, fiica Ronei Hartner, la doar 18 ani. A rămas orfană de 3 ani, iar tatăl a căutat-o după 12 ani

06:30Horoscop
Horoscop financiar 17 iulie 2026 - Previziuni pentru toate zodiile

10:30Entertainment
Pe ce a dat Cabral banii obținuți în 27 de ani de televiziune. Averea prezentatorului de la Pro TV și Antena 1

09:01Entertainment
David Pușcaș, lăsat fără bani de mâncare. Fiul adoptiv al Luminiței Anghel a rămas cu conturile goale
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Care este viteza maximă în București, de fapt. Cu cât o poți depăși ca să nu fi amendat

circa 2 ore în urmăEntertainment
Mădălina Ghenea a scos aproape milionul de euro în Italia. Firma sa de modeling are un singur angajat, dar un profit uriaș

22:30Economie
Wizz Air, schimbare uriașă pentru România. Ce se întâmplă cu zborurile și rutele, toți pasagerii trebuie să știe

22:30Economie
Taxa pe carbon ar urma să mărească prețurile de la pompe. România încearcă să discute cu UE pentru eliminarea sa

22:00Entertainment



