balena albastra 1078x516

sursa foto:  politicscam.ro

Uluitor! Creatorul jocului Balena Albastră a fost condamnat. Cu cât a scăpat omul care se face vinovat de 33 de sinucideri

La mai bine de o lună de la arestarea creierului Balenei Albastre, a venit și decizia în cazul său. Jocul său a făcut 33 de victime. Balena Albastră este un joc online prin care copiii sunt manipulați să îndeplinească mai multe sarcini îngrozitoare, chiar mortale. Primul administrator, Ilya Sidorov, în vârstă de 26 de ani, a mărturisit că a creat un joc online care implică 50 de sarcini și care s-ar încheia cu sinuciderea celui în cauză, iar al doilea, Philipp Budeikin, în vârstă de 22 de ani, este arestat și el după ce ar fi fost găsit că a incitat cel puțin 16 elevi să se sinucidă.

Philipp Budeikin le-a spus anchetatorilor că victimele erau „reziduuri umane” și că începuse un proces de „curățare a societății”. Potrivit Businessmagazin, acesta a fost condamnat de un tribunal din Siberiapentru administrarea jocului care a declanşat mai multe sinucideri macabre în rândul adolescenţilor vulnerabili. Opinia publică a fost şocată de pedeapsa uşoară primită de acesta într-un proces cu uşile închise  Anterior, Budeikin a fost cercetat pentru presupuse legături cu 16 sinucideri din diferite regiuni ale Rusiei şi s-a constatat că era creierul din spatele fenomenului.

Acuzatul a recunoscut provocarea a 17 decese, cazuri care nu erau incluse în procesul său. Mai mult, Budeikin a declarat că victimele jocului său nu erau mai mult decât „deşeuri biologice”, care erau „fericiţi să moară” şi că „a curăţat societatea”. Ulterior, poliţia a afirmat că în jur de 20 de sinucideri din Rusia au legături cu respectivul caz, dar politicienii şi mass-media au sugerat că cifra se ridică la sute de tentative de suicid. Budeikin nu va fi supus unui regim sever de închisoare şi îşi va executa sentinţa în echivalentul rus al unei închisori deschise.

Vezi și Lovitură de teatru! Celebru milionar român pe punctul să-și piardă toată averea – despre cine este vorba și cum a ajuns aici

Uluitor! Un înalt oficial al Consiliului European șterge pe jos cu Antena 3 și România TV

Alertă maximă! Ce au găsit cei de la APC în brânza vândută la magazine – PERICOL pentru sănătate

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare