Un nou proiect de lege inițiat de Doina Silistru (senator PSD), Alexandru Stănescu (deputat PSD) şi Ioan Dîrzu (deputat PSD) a fost semnat de în calitate de co-iniţiatori, de 152 de deputaţi şi senatori PSD, la care se adaugă deputaţii Cezar Preda (PNL) şi Calotă Florică Ică (ALDE) şi senatorii Tánczos Barna (UDMR), Hadârcă Ion şi Iriza Scarlat (ALDE) şi Baciu Gheorghe (PMP).
Proiectul de lege a fost depus joi în circuitul legislativ, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Potrivit acestuia, copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi confesionale cu program normal de 4 ore, precum şi elevii din învăţământul primar de stat şi privat vor primi lunar 350 de grame de miere polifloră, potrivit unei propuneri legislative ce a fost semnată de trei sferturi dintre parlamentarii PSD.
Se pare că mierea va fi ambalată în borcane de 250 ml, cu capac de culoare verde, şi va proveni exclusiv din stupinele autorizate, scrie Mediafax.ro.
arlamentarii semnatari au propus ca resursele financiare necesare să se asigure de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului Agriculturii, iar pentru anul 2017 să se stabilească un plafon de 16.800.000 lei, sumele alocate rămase necheltuite urmând a se reporta pentru anul următor.
Propunerea legislativă modifică şi completează Legea nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional.
În expunerea de motive, semnatarii proiectului de lege precizează că prin Legea nr. 509/2006 se acorda gratuit miere de albine, în limita a 60 de grame/copil/ săptămână, dar că aplicarea acestei legi a fost suspendată în 2015 prin OUG succesive, motivul fiind lipsa finanţării.
Vezi și Alertă! Mii de locuri de muncă, scoase la înaintare-salariul depășește chiar și 1 000 de euro
Pas important în lupta împotriva muncii la negru: Proiectul de Hotărâre ce va schimba complet Codul Muncii
Un nou aliment pentru copii: Ce vor primi preșcolarii și elevii din învățământul primar de stat
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



