cec bank

sursa foto:  stiripesurse.ro

Vă așteptați la asta? Cine este femeia care a furat 1 MILION de euro de la CEC și ce a făcut cu banii

CEC Bank este singura bancă de top rămasă în portofoliul statului și până de curând a fost condusă de bancherul Radu Ghețea, care încasa lunar un salariu de 27.000 de euro brut.
Acesta a fost însă înlocuit de Dan Sandu, decizie intens contestată de unii și de alții. În acest context, în care mai marii de la CEC încasează salarii uriașe, clienții au fost păgubiți cu 1 MILION de euro, bani care le-au fost furați din conturi.

Și totuși vă amintiți de Robin Hood? Ei bine, se pare că avem și noi în România unul, dar în variantă feminină. Elena Meteșan, fosta angajată a Agenției CEC din Zlatna, condamnată la 3 ani de închisoare cu executare pentru delapidare, susține că a furat 1 MILION de euro pentru a se răzbuna pe bancă.

Aceasta a declarat în fața anchetatorilor că acei clienți ai băncii, de la care a luat banii, vor fi oricum despăgubiți. Totodată, a adăugat femeia, nici nu a dorit să se îmbogățească, întrucât a donat banii sustrași către biserici și către săraci, potrivit Alba24.

Motivul pentru care a dorit să se răzbune pe bancă ar fi acela să era nemulțumită de condiţiile de muncă, de modul în care a fost tratată de superiori şi de salariul primit. ”Scopul urmărit de către inculpata Meteşan Elena a fost în primul rând de sabotare a activităţii CEC, inculpata considerând că nu a fost apreciată corespunzător de către conducerea unităţii şi în mod subsidiar de obţinerea unor foloase de natură financiară”, se afirmă în motivarea deciziei de la Tribunalul Alba.

Prejudiciul total este de 4.227.940 de lei şi 236.981 de euro. (Aproape 1.200.000 de euro).

Citește și…

Acuzații uimitoare: cine ar șantaja-o pe Laura Codruța Kovesi și de ce

Victorie uriașă pentru Ingrid Mocanu în Justiție! Înfrângere rușinoasă pentru o renumită instituție

Veste bună pentru clienții RCS&RDS: De ce vor beneficia posesorii HUAWEI

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare