Camera Deputaţilor tocmai a votat noua lege a asociaţiilor de proprietari. Astfel, noua odată cu aceasta apar şi câteva reglementări cu privire la folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul blocurilor de locuit sau modalitatea de înfiinţare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari.
Potrivit noii legi, asociaţiile de proprietari vor fi obligate să creeze un fond de reparaţii anual, precum şi un fond de rulment. De asemenea, fiecare asociație de proprietari va fi obligată să dețină un cont bancar, care va fi cunoscut tuturor celor din condominiu pentru a putea plăti în acest cont diversele cheltuieli ale asociației.
În ceea ce privește regulamentul condominiului, acesta va trebui inițiat de către președintele asociației sau de către comitetul executiv al asociației de proprietari, dezbătut și adoptat în adunarea generală cu acordul majorității proprietarilor din condominiu și adus la cunoștință, prin afișare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia, scrie avocatnet.ro.
"Regulamentul condominiului nu poate impune nicio restricție exercitării drepturilor proprietarilor în afara celor care sunt justificate prin destinația imobilului, așa cum este prevăzută în proiectul tehnic și cartea tehnică a construcției" este una dintre prevederile propuse de deputați pentru adoptare.
De altfel, documentul reglementează dreptul proprietarilor de condominiu de a fi informați în legătură cu toate aspectele ce privesc activitatea asociației. Proprietarii vor avea dreptul de a primi explicații cu privire la calculul cotelor de contribuție la cheltuielile asociației și le vor putea contesta în scris, în zece zile de la afișarea listei de plată.
De asemenea, vor fi detaliate şi clarificate atribuţiile administratorului, ale preşedintelui, ale comitetului executiv, ale cenzorilor, tipul de relaţii dintre aceştia, precum şi procedurile de aprobare a deciziilor privind realizarea lucrărilor de reabilitare a imobilului şi de limitare a consumului energetic.
Nu în ultimul rând, proiectul de lege introduce obligativitatea ca lucrările de reabilitare pentru imobilele de locuinţe având mai multe tronsoane/scări să se facă unitar, şi nu pe segmente de clădire. În ceea ce priveşte condominiile de tipul imobilelor colective multietajate, modificarea aspectului faţadei se poate face numai în mod unitar pe întreg condominiul, indiferent de numărul asociaţiilor de proprietari constituite pe scări sau tronsoane, în baza unei documentaţii tehnice elaborate în condiţiile legii, de către arhitecţi cu drept de semnătură.
Vezi şi Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier
Reportaj. Între parfum de tei întârziat, valuri, nori și praf de pușcă
Vechea lege a asociaţiilor de proprietari a fost înlocuită: Ce reguli se vor modifica
Trending

08 noiSport
Ce se întâmplă cu averea lui Mircea Lucescu. Ce spune presa despre încheierea procedurilor succesorale

08 noiSocial
Bucureștenii riscă să rămână fără căldură și apă caldă, în mijlocul iernii. Rețeaua de termoficare are probleme

08 noiEconomie
Investiție de 500 de milioane de euro în „casa” Liei Olguța Vasilescu. Craiova primește apă de izvor

08 noiEconomie
Top telefoane care emit cele mai multe radiații. Pe ce locuri sunt firmele extrem de populare

08 noiSocial
Fabrică din România de lactate, cu lacăt pe ușă. Neregulile depistate de Garda de Mediu au adus și amenzi

08 noiEconomie
Apartamentele din București ar putea deveni tot mai scumpe. Un dezvoltator imobiliar a explicat problema

08 noiEconomie
Dezastrul de la Bursa de Valori București s-a văzut și la cele mai mari companii. Acțiunile, închise pe roșu

08 noiSocial
Localnicii reclamă apă cu viermi la robinet într-o comună din România. Oamenii sunt revoltați, ce răspuns au dat autoritățile

08 noiEconomie
BYD a doborât recordul mondial de viteză. Tehnologia care a ajutat compania auto chinezească

08 noiEconomie
Salvarea neașteptată a venit pentru Toyota. Compania auto are norocul de a nu fi pe picior de egalitate cu alte firme care concediază mii de angajați
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
20 de milioane de dolari și „o posibilă relocare” pentru cei care reușesc să ajute SUA. Armata americană vrea date despre programul nuclear iranian

circa 2 ore în urmăActual
Donald Trump rămâne extrem de supărat după rezultatele alegerilor din SUA. Susține că americanii au făcut un „pas uriaș înapoi”

08 noiActual
Germania ar putea avea prima femeie președinte din istoria țării. Cine este Ilse Aigner și ce o recomandă din CV-ul stufos

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie



