tichete cadou

sursa foto:  capital.ro

Veste bună pentru angajați! Tichetele de masă s-ar putea acorda și celor aflați în șomaj tehnic

Pe perioada stării de urgență, salariații care nu mai merg la serviciu și se află în șomaj tehnic ar putea primi în continuare tichetele de masă, exclusiv în format electronic, se arată într-o inițiativă legislativă din Parlament.

După cum scrie în propunerea legislativă aflată în dezabatere la Senat, salariații cărora le-a fost suspendat contractul de muncă și au fost trimiși în șomaj tehnic ar putea să primească în continuare tichetele de masă. Această propunere vine în sprijinul angajaților cărora le-a fost micșorat venitul lunar, odată intrați în șomaj tehnic, astfel încât aceștia să poată să-și procure în continuare produsele alimentare pentru asigurarea hranei zilnice.

Tichetele de masă se vor trimite lunar către angajați exclusiv electronic, proporțional cu numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se efectuează plata. Transmiterea bonurilor de masă în format electronic este necesară tocmai pentru limitarea răspândirii infecției cu coronavirus, având în vedere că aceste tichete sunt manipulate de un număr mare de persoane.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, această inițiativă vizează, pe de o parte, angajații ale căror salarii oricum au scăzut cu 25%, dat fiind faptul că au intrat în șomaj tehnic, iar, pe de altă parte, magazinele alimentare și restaurantele care livrează mâncare, în sensul în care vânzările acestora nu vor fi afectate de scăderea numărului de persoane care beneficiază de tichete de masă.

Notă: Valoarea maximală a unui tichet de masă a ajuns la 20 de lei, de la începutul lunii aprilie.

Reamintim că, potrivit OUG nr. 30/2020, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut.

Totodată, președintele României a declarat stare de urgență începând cu data de 16 martie 2020, din cauza epidemiei de coronavirus. Inițial, aceasta fusese stabilită până la data de 14 aprilie, însă președintele țării a decis prelungirea cu 30 de zile, astfel că România va ieși din starea de urgență, cel mai devreme, pe data de 14 mai 2020, conform celor de la avocatnet.ro

Citește și:

Acuzații grave! Doi ofițeri cu funcții de conducere, legături cu mafia lemnului

Vești pentru angajați, în plină criză de coronavirus! Ce se întâmplă cu banii

Deranj mare în serviciile secrete românești! Operațiune fără precedent demarată de spionajul chinez

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare