control politia politistiamenzi 1

sursa foto:  news bucovina

Veste importantă pentru toți șoferii! Ce se întâmplă cu amenzile în 2021

Începand cu anul 2021, noul guvern va păstra  aceeași valoare a punctului-amendă în funcție de care se stabilesc sancțiunile contravenționale rutiere: 145 de lei, mai exact, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pe care executivul trebuie să-l adopte zilele acestea.

Dacă acum câteva săptămâni ne puneam problema creșterii uriașe a amenzilor rutiere din ianuarie, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, acum nu se mai pune această problemă. Avem un Guvern nou, numit și în deplin exercițiu al puterilor, iar una dintre primele chestiuni legislative pentru cetățeni pe care le adoptă este păstrarea valorii actuale a punctului-amendă.

Plafonarea punctului-amendă la 145 de lei e cuprinsă într-un proiect de ordonanță pe care Guvernul urmează să îl adopte în curând.

Codul rutier prevede că punctul-amendă este plafonat la 145 lei – dar doar până la 31 decembrie 2020. Din acest motiv, intervenția legislativă e necesară pentru ca valoarea să nu ajungă să fie corelată, așa cum prevede de fapt legea, cu salariul minim brut pe economie.

De ce vorbim de o plafonare, de fapt? Punctul-amendă ar trebui să fie 10% din valoarea salariul minim. Cum în ultimii ani salariul minim a tot crescut, guvernele anterioare au decis să frâneze creșterea corespunzătoare a punctului-amendă. Astfel, valoarea a fost plafonată la 145 de lei, dar dacă s-ar corela cu salariul minim brut pe economie, atunci aceasta ar trebui să fie la acest moment 223 de lei. În contextul în care salariul minim va mai crește și la 1 ianuarie 2021, ajungând la 2.300 de lei, potrivit anunțului premierului, în lipsa prelungirii plafonării actuale punctul-amendă ar fi ajuns la 230 de lei.

În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori:

  • clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei);
  • clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei);
  • clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei);
  • clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei);
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei).

Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV. Clasa a V-a de sancţiuni este valabilă doar pentru companii.

Atenție! Prelungirea plafonării punctului-amendă la 145 de lei va deveni oficială odată ce ordonanța care o cuprinde e adoptată de Executiv și publicată în Monitorul Oficial, informează avocatnet.ro

Citește și:

Anul 2021 vine cu vești triste pentru copii: Banii pentru educație ar putea suferi o nouă amânare

Noi ajutoare pentru angajați! Ce veți primi începând cu noul an

Se întâmplă începând cu noul an! Modificări pentru toți cei care dețin carduri

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare