sursa foto:  playtech.ro

Vești bune pentru milioane de angajați români! Prin ce metodă pot obține mai mulți bani din salariu

Vești importante! Conform Codul Fiscal, persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile.

Aceasta este pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.

Deducerea personală este un avantaj fiscal de care pot beneficia persoanele cu salarii lunare brute mai mici de 1.950 lei sau între 1.951 lei şi 3.600 lei. Reprezintă o sumă cu care se reduce baza impozabilă pentru salarii. Astfel angajatul nu mai plătește impozit mare la stat și rămâne cu mai mulți bani net la salariu.

Ce prevede Codul Fiscal

”Cod Fiscal ART. 77 – Deducere personală

(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) / (rezidente sau nerezidente – n.r.) au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.

(2) Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.950 lei inclusiv, astfel:

  • i) pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere – 510 lei;
  • (ii) pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere – 670 lei;
  • (iii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere – 830 lei;
  • (iv) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere – 990 lei;
  • (v) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere – 1.310 lei”.

Deducerile din salarii pentru cei cu venituri între 1.951 lei şi 3.600 lei

Potrivit sursei citate, pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei şi 3.600 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus.

Acestea se stabilesc potrivit următorului tabel:

Persoane în întreținere
Nivel salariu fără pers.întreț. 1 pers. 2 pers. 3 pers. 4 șipeste
1 1950 510 670 830 990 1310
1951 2000 495 655 815 975 1295
2001 2050 480 640 800 960 1280
2051 2100 465 625 785 945 1265
2101 2150 450 610 770 930 1250
2151 2200 435 595 755 915 1235
2201 2250 420 580 740 900 1220
2251 2300 405 565 725 885 1205
2301 2350 390 550 710 870 1190
2351 2400 375 535 695 855 1175
2401 2450 360 520 680 840 1160
2451 2500 345 505 665 825 1145
2501 2550 330 490 650 810 1130
2551 2600 315 475 635 795 1115
2601 2650 300 460 620 780 1100
2651 2700 285 445 605 765 1085
2701 2750 270 430 590 750 1070
2751 2800 255 415 575 735 1055
2801 2850 240 400 560 720 1040
2851 2900 225 385 545 705 1025
2901 2950 210 370 530 690 1010
2951 3000 195 355 515 675 995
3001 3050 180 340 500 660 980
3051 3100 165 325 485 645 965
3101 3150 150 310 470 630 950
3151 3200 135 295 455 615 935
3201 3250 120 280 440 600 920
3251 3300 105 265 425 585 905
3301 3350 90 250 410 570 890
3351 3400 75 235 395 555 875
3401 3450 60 220 380 540 860
3451 3500 45 205 365 525 845
3501 3550 30 190 350 510 830
3551 3600 15 175 335 495 815

Codul Fiscal mai prevede că, pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei, nu se acordă deducerea personală.

Persoana aflată în întreținere. Condiții

Persoana în întreţinere poate fi:

  • soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 510 lei lunar
  • excepţii sunt veniturile prevăzute la art. 62 lit. o), w) şi x) / (premii, burse – n.r.) şi/sau a pensiile de urmaş cuvenite conform legii, precum şi prestaţii sociale (acordate potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap).

În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi, potrivit alba24.ro.

Pentru copiii minori ai contribuabililor, suma reprezentând deducerea personală se atribuie fiecărui contribuabil în întreţinerea căruia/cărora se află aceştia.

Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului, sunt consideraţi întreţinuţi.

Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului.

Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 mp în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 mp în zonele montane.

Deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare