Companiile aeriene din România fac recrutări masive, iar condițiile de pregătire și muncă sunt cele așteptate.
Companiile au nevoie, imediată, de aproximativ 200 de piloți, în timp ce traficul aerian crește, iar operatorii își măresc flotele. Astfel, este nevoie de mai mulți piloți.
Cei care sunt pasionați trebuie să știe că pot ajunge la manșa unui avion cu numai 100 de ore de pregătire de zbor și restul teorie, potrivit digi24.ro
Licența pentru a putea pilota un avion privat este de aproximativ 8.000 de euro. Costurile sunt de zece ori mai mari pentru cei care vor să piloteze un avion de linie. În total, piloții de linie trebuie să acumuleze minimum 200 sau chiar 300 de ore de zbor, în funcție de cerințele companiei.
„Pragul a scăzut, din nevoia de piloţi, de exemplu sunt companii care înainte solicitau ca la interviu să te prezinţi cu cel puţin 400 de ore de zbor. Acum pragul a scăzut la 200 de ore', arată Mircea Andreș, instructor de zbor.
Tot el a mai adăugat că reducerea numărului de ore de zbor nu înseamnă neapărat și scăderea calității.
'Nu a scăzut calitatea, se vor da responsabilităţi eşalonat după experienţa lui de zbor', spune Mircea Andreş.
Cei care își dau silința pot ajunge să piloteze în aproximativ un an jumate un Boeing 737, iar salariul este unul destul de atractiv. Un pilot de linie poate câștiga lunar între 3.000 și 5.000 de euro.
Companiile din Orientul Mijlociu sau Asia plătesc mult mai bine. Salariul lunar poate ajunge pe undeva pe la 10.000 de euro.
Vezi și
Exclusiv Ministerul Muncii face o nouă mutare-surpriză! Se aplică de la 1 decembrie – Zeci de mii de salariați sunt vizați
Schimbare radicală! Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare – Milioane de oameni, vizați!
EXCLUSIV! Sute de mii de români sunt vizați! Ministerul Olguței Vasilescu face lumină în subiectul momentului
Vești bune pentru români! Companiile aeriene fac angajări
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



