Cea de-a patra ediţie a Concursului Naţional de Robotică şi Soluţii Inovatoare "First Lego League", parte dintr-un program educaţional dedicat copiilor între 9 şi 16 ani, îşi va deschide porţile sâmbătă, prin organizarea etapei regionale la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
Denumit generic City Shaper, sezonul de anul acesta al First Lego League este organizat de către Asociaţia pentru educaţie STEM creativă (CRESTEM) în parteneriat cu Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti şi le propune tinerilor participanţi o nouă provocare: "Să construim o lume mai bună, împreună!"", se arată într-un comunicat de presă al UPB.
Astfel, în perioada 15-16 februarie 2020, etapa regională a programului educaţional de robotică şi soluţii inovatoare First Lego League Romania va aduna la start 36 echipe din Bucureşti, Constanţa, Craiova, Eforie Sud, Mioveni, Slatina, Slobozia, Târgovişte şi Voluntari. Jumătate dintre echipe vor participa sâmbătă, iar restul echipelor vor concura duminică.
12 dintre echipele participante se vor califica la etapa naţională care va avea loc în Bucureşti pe 15 martie 2020, unde vor concura alături de alte 12 echipe calificate de la regionalele Iaşi, Cluj-Napoca şi Braşov.
City Shaper, al patrulea sezon al First Lego League Romania, reuneşte 78 de echipe (9 - 16 ani, max. 10 membri) din 31 de oraşe. Potrivit organizatorilor, "pe parcursul perioadei de pregătire, peste 650 de elevi au încercat să găsească soluţii pentru modelarea un viitor mai bun pentru fiecare, prin reproiectarea oraşelor.
First Lego League este un program educaţional dedicat copiilor şi tinerilor (9 - 16 ani), ce are ca scop introducerea acestora în lumea ştiinţei şi tehnologiei prin intermediul unei abordări sportive. First Lego League are trei componente principale: valorile fundamentale, proba de robotică şi proiectul de inovare. Echipele participante trebuie să acorde atenţie tuturor celor trei componente pentru a putea fi eligibile pentru premii şi invitaţii la evenimentele internaţionale (SUA, Grecia sau Brazilia).
Echipele trebuie să proiecteze, să construiască şi să programeze un robot autonom folosind LEGO MINDSTORMS pentru a rezolva un set de 14 misiuni în doar 2,30 minute.
Pentru sezonul City Shaper, echipele trebuie să identifice o problemă cu o clădire sau spaţiu public din comunitatea locală şi să propună o soluţie inovatoare.
Vezi și
EXCLUSIV Acțiune, motor! Marcel Vela filmează??!
Cine ar fi îngenuncheat-o pe Ana Birchall – De ce nu ar fi ajuns ministru în Guvernul Orban
EXCLUSIV Şmen făcut de Guvernul Orban! Condiția care le anulează acest drept polițiștilor și militarilor
Vești bune pentru români! O instituție importantă anunță
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



