sursa foto:  Ilona Andrei / G4Media

Vești bune! Românii vor avea spitale moderne. Alexandru Rafila a făcut anunțul momentului: 27 de unități spitalicești vor primi finanțare prin PNRR

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat lista cu cele 27 de unități spitalicești ce urmează să primească finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.

„În octombrie 2021, a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru stabilirea criteriilor de selecţie. În luna noiembrie, am început să primim aceste proiecte şi am ajuns în situaţia evaluării în luna decembrie şi până în momentul în care stăm de vorbă am evaluat aceste proiecte. Au primit punctajul criteriilor precizate în hotărârea de Guvern.

Această listă va rămâne în transparenţă decizională, împreună cu proiectul hotărârii de Guvern, timp două săptămâni, după care Guvernul României va aproba această listă, prin hotărâre, iar semnarea contractelor de finanţare va urma imediat la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie. Angajamentul României referitor la proiectul de investiţii precizează sfârşitul lunii iunie a anului 2026 pentru finalizarea proiectelor, care înseamnă proiectare, execuţie şi dotarea a acestor unităţi spitaliceşti„, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă, la sediul Ministerul Sănătăţii, potrivit agerpres.ro.

 

Unităţile care s-au încadrat pentru finanţare, în ordinea punctajelor obţinute, sunt:

* construire centru chirurgical la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;

* Spitalul nr. 2 Vaslui;

* Spitalul de Urgenţă Bistriţa;

* Spitalul municipal Bacău;

* Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu (Secţiile Oncologie şi Neurologie);

* Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia (Secţii de Oncologie şi compartiment de radiologie intervenţională);

* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumofiziologie şi Boli Infecţioase Braşov;

* construirea unei noi maternităţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa;

* construirea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ;

* construirea şi dotarea unui corp de cladire destinat Secţiilor de Boli infecţioase şi Pneumologie Oradea;

* Spitalul municipal din Lugoj;

* Institutul Regional de Oncologie din Timişoara;

* Institutul de Boli Cardiovasculare ‘C.C. Iliescu’ din Bucureşti;

* Spitalul ‘Profesor Dr. Agrippa Ionescu’ Baloteşti;

* un corp nou sau extinderea structurii a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti;

* Secţia Clinică de Neurologie şi Centrul de Patologie Vasculo-Cerebrală şi Neurochirurgie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj;

* pavilion nou bloc chirurgical politraumă în cazarma 1044 Sibiu;

* pavilioane multitraumă la Spitalul Militar din Piteşti;

* o nouă maternitate la Arad;

* o nouă maternitate la Buftea;

* Spitalul de Urgenţă al MAI ‘Prof. Dr. Dimitrie Gerota’ din Bucureşti;

* pavilion nou la Spitalul Militar Craiova;

* spital nou la Constanţa;

* laboratorul de radioterapie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti;

* un pavilion politraumă la Spitalul Militar din Braşov;

* Centrul de diagnostic şi tratament a tuberculozei ‘Zerlendi’;

* Centrul de Psihiatrie Infantilă la Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare