sursa foto:  MEDIAFAX.ro

Vești de ultimă oră- Guvernul a amânat adoptarea unui proiect important

Guvernul a decis, vineri dimineață, să amâne adoptarea proiectului de buget pe 2020, după rectificarea bugetară care va avea loc luni, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

Decizia vine ca urmare a alocării peste 900 de milioane de lei pentru plata în cazul fraților Micula.

De asemenea, Executivul va avea în primă citire, în ședința de la ora 17.00, proiectul pentru abrogarea și modificarea prevederilor din OUG 114.

„Vă informez că vom avea astăzi (vineri – n.r.) la ora 17:00 în primă citire proiectul de lege de abrogare și modificare a prevederilor ordonanței de urgență 114. La ora 11:00 avem o dezbatere cu partenerii noștri, pentru a discuta forma pe care o vom conveni. De asemenea solicit ministerelor care nu au trimis până în prezent observațiile și modificările să o facă până la ora 14:00, pentru că în ședința de guvern de la ora 17:00 am programat o prima citire în ședința de guvern a proiectului pe care urmează să ne angajăm răspunderea”, a anunțat Ludovic Orban, în debutul ședinței de Guvern de vineri.

Premierul a anunțat că Executivul va adopta, în ședința de luni, o nouă rectificare bugetară ca să realimenteze fondul de rezervă al Guvernului pentru efectuarea plăților care să asigure cheltuielile de funcționare pentru autoritățile locale.

Aceasta vine ca urmare a alocării sumei de 912,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, bani care vor fi folosiți pentru plata titlului executoriu emis în baza deciziei Curții de Arbitraj Internațională către frații Micula, pentru a rezolva situația Romatsa.

 

Vezi și:Proiectul a fost adoptat- Părinții pot cere bani statului

EXCLUSIV Lupta pentru bani. Cum se deconspiră lucrătorii din Servicii! Mișcările făcute de angajații SRI și ‘Doi și-un sfert’

EXCLUSIV Nedreptate comisă de Guvernul Orban?! Omul dat afară de premier scoate la suprafață informații în premieră: ‘Nu au fost întârzieri’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare