Metroul din Drumul Taberei va intra în trafic la finele acestui an, în decembrie 2019, în condiţiile în care din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat 97%, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Realitatea TV.
„Mi-am asumat şi eu şi directorul (Metrorex n.r.) că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie? Sistemul de automatizare, adică acel sistem care generează comunicarea între staţii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestaţie, am reuşit să deblocăm amiabil acest lucru până la urmă. Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019”, a precizat Cuc.
Recent, Metrorex a avut conturile blocate în urma unei datorii de 94 de milioane de lei, bani pe care transportatorul subteran trebuia să îi mai dea companiei italiene Astaldi după ce aceasta a câştigat o serie de procese în instanţă.
„În urma proceselor pe care le-am pierdut în instanţă, noi trebuie să le mai dăm 94 de milioane de lei şi ne-au pus poprire pe conturi. Astăzi s-a discutat cu ei, se găseşte o soluţie de reeşalonare, zilele astea ar trebui să se rezolve situaţia. Cumva au acceptat propunerile noastre, aşteptăm acum să vedem dacă şi conducerea companiei-mamă, de la Roma, va fi de acord cu propunerile noastre”, au declarat, pe 6 august, pentru AGERPRES, surse din Metrorex.
Potrivit acestora, Metrorex a plătit italienilor până acum peste 140 de milioane de lei, rămânând această sumă de 94 de milioane de lei, care reprezintă daune interese şi cheltuieli de judecată în urma acestor procese.
Totodată, sursele au precizat că Astaldi a încetinit drastic ritmul lucrărilor la Magistrala 5 de metrou şi condiţionează realizarea acestora de recuperarea celor 94 milioane de lei, deşi Metrorex este cu plăţile la zi pentru contractul M5.
În luna decembrie 2019 este preconizată darea în folosinţă a Magistralei 5 de metrou, cu patru ani întârziere. Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.
Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. În anul 2011 s-a semnat primul contract, cel pentru partea de structură, iar termenul era de 36 de luni. Astfel, 300.000 de călători ar fi putut fi preluaţi de metrou pe acest tronson Eroilor – Drumul Taberei. Dar, Magistrala M5 s-a confruntat cu probleme de avize, probleme de finanţare, probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.
Ministerul Finanţelor Publice va acorda Metrorex un împrumut în sumă de 188,353 milioane lei, pe 10 ani, în vederea acoperirii obligaţiilor de plată instituite de instanţele judecătoreşti către Asocierea Astaldi – FCC Construccion, Delta A.C.M. 93 – AB Construct, conform unui proiect de Ordonanţă publicat la jumătatea lunii iunie 2018 pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Vezi și:
EXCLUSIV Remus Rădoi a dat o lovitură de senzație! Omul de afaceri a rupt norma
Vești proaste pentru angajați! Pentru ce veți fi taxați
SPECIAL de la ‘Casa Groazei’. Mirosul de cadavru se simte din stradă
Vești importante pentru bucureșteni! Când va fi gata metroul din Drumul Taberei
Trending

20 sepSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20 sepEntertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

20 sepSport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

20 sepSocial
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

07:00Sport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

20 sepSocial
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

20 sepEntertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

20 sepSocial
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

20 sepSocial
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

20 sepSocial
Moștenirea intră la partajul de divorț, dacă este acordată în timpul căsătoriei? Ce spune legea
Articole Similare

07:30Social
2 milioane de euro pentru Curtea Veche din București. După ani în paragină, primăria se ocupă de monumentul istoric

20 sepSocial
Moștenirea intră la partajul de divorț, dacă este acordată în timpul căsătoriei? Ce spune legea

20 sepSocial
Cât te costă să mănânci sănătos versus fast food. Este unul dintre motivele pentru care tot mai mulți oameni săraci sunt supraponderali

20 sepSocial
Risc de sărăcie socială la 92 de milioane de europeni. Ce poți face ca să te protejezi

20 sepSocial



