sursa foto:  specialarad.ro

Vești! Parlamentarii au program special în această săptămână

Timpul trece, leafa merge. Iată un proverb care se potriveşte de minune – cel puţin în această perioadă – parlamentarilor. Aleşii nu lucrează săptămâna asta sau, cel puțin, nu pentru popor, ci pentru partid. Şi nu s-au ferit să recunoască: principalul motiv, alegerile europarlamentare ce vor avea loc duminică.

În mod normal, în zilele de luni, conducerea Parlamentului, şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor se reunea în şedinţă. Întreg programul a fost amânat. Atât şedinţele de birou la Camera Deputaţilor., cât şi şedinţele de grup ale deputaţilor.

Nici la comisii lucrurile nu sunt diferite. Nouă dintre ele au program, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, însă e evident că munca se rezumă la… studiu individual.

Prin Parlament echipa Digi24 a dat totuşi de funcționari, care au explicat ce înseamnă pentru aleşi „studiu individual”.

– Nu ştiu unde sunt. Nu am luat legătura cu ei. Noi le-am dat proiectele, sunt date de săptămâna trecută. Fiecare lucrează, v-am spus, unde doreşte

– Preşedintele comisiei?

– Nu mai este domnul Neagu.

– Nu mai este domnul Neagu… şi nici vicepreşedinţii? Unul dintre vicepreşedinţi?

– Probabil că sunt prin Parlament pe la grupuri, ori pe la grupuri, ori, v-am spus, prin birourile lor. Nu ştiu cum se întâlnesc.

– Nu aţi putea să le daţi un telefon să îi întrebaţi?

– La ora asta? E 4…

– La ora asta începe comisia… pe la 3-4

– Mda..

Că sunt la muncă sau nu, parlamentarii primesc o indemnizaţie lunară de peste 11.000 de lei. Sunt bani pe care îi primesc în mână şi sunt acei senatori şi deputaţi care nu au funcţii. Dacă sunt şefi de comisie sau chestori indemnizaţia creşte la 13.000 de lei.

Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit o indemnizaţie de aproape 14.000 de lei. La aceste sume mai adaugăm decontarea transportului, cazarea şi sumele forfetare. Aproape 28.000 în plus pentru fiecare parlamentar.

Conducerea Parlamentului susține că şedinţele de plen de săptămâna aceasta vor fi reprogramate după alegeri, potrivit digi24.ro

Vezi si

EXCLUSIV Cine finanțează ONG-ul Declic, cel care a organizat mega-protestul ‘Toți pentru Europa’

Liviu Dragnea face o nouă promisiune! Mii de români vor primi mai mulți bani

Detalii noi! A apărut ultima noutate despre tichetele de masă

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare