Liderul Pro România, fostul premier Victor Ponta, a vorbit despre problema tranzitului de cereale ucrainene spre Occident.
Consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu este de părere că România ar putea să profite de pe urma importurilor de cereale din Ucraina.
„BlackRock, care este cel mai mare fond de investiții din America, alocă, cu sprijinul Guvernului american, 700 de miliarde de dolari. Europa a zis că oferă 300 de miliarde. Un trilion de dolari urmează să fie băgat în Ucraina. Polonezii au zis: băgați-i pe la noi, că noi profităm de chestia asta (cărăm, transportăm). Noi, dacă eram deștepți, puteam să facem așa: în zona Delta Dunării avem un aeroport, Tulcea; avem un port, Sulina, făcut de Dumnezeu; avem portul Constanța. Noi ne-am putea duce și am zice că vrem să ajutăm Ucraina ca să scoată grânele, dar dați-ne niște bani să ne facem infrastructura. Nu am cerut asta. Am vorbit cu premierul și i-am zis să profităm. Dintr-o dată, Marea Neagră a devenit importantă”, a declarat Victor Ponta
Victor Ponta: „Norocul vine dacă ești deștept și te ajuți pe tine”
Portul Constanța nu a însemnat atât mult până acum, însă a devenit extrem de important, spune fostul premier. „La Sulina și Galați nu aveai mare lucru, dar au devenit importante. La Tulcea am făcut aeroportul cu gândul că o să vină turiști. Nu vor veni turiști, dar vor veni multe avioane cu tot felul de lucruri. De ce să nu facem asta și să dezvoltăm România? Cine ne împiedică să cerem bani? Trebuie să facem un program.”
Conform acestuia, ambasadoarea SUA ne-a oferit un îndemn, anume „nu vreți să profitați de moment? Să investiți în România pentru a ajuta Ucraina, dar, de fapt, să ajutați România?”
„Trebuie să îi protejăm pe fermierii români, dar să profităm de ocazie, să cerem bani și pentru a despăgubi fermierii și pentru infrastructura noastră care e înapoiată”, a mai spus Ponta, conform Gandul.ro.