sursa foto:  romaniajournal

Victor Ponta: ‘Toată salvarea lui Vlad Voiculescu e să arunce pisica moartă pe Arafat’

Fostul premier Victor Ponta, susține că atunci când a ajuns prima oară la conducerea Ministerului Sănătăţii, Vlad Voiculescu  ”le-a făcut dosare penale tuturor profesorilor mari în 2016. Acum îl încurcă un pic pandemia”.

”Atunci când a fost numit în 2016, când a fost trimis în România, ştim toţi cu ce misiune a fost trimis în România. El e cu o misiune aici.  (…) El a venit aici ca ce a mai rămas din banii românilor în sănătate să-i privatizeze şi să ajungă nu la firme româneşti, ci la firme străine. La armament nu se poate. Contractele se fac direct cu Statele Unite.

Şefii lui Voiculescu nu se pot băga pe asta. Pe medicamente, vorbim de 8-9 miliarde de euro. Mai sunt bani de furat în România”, a precizat Ponta.

Fostul preşedinte PSD l-a acuzat pe Vlad Voiculescu că atunci când a ajuns prima oară la conducerea Ministerului Sănătăţii „le-a făcut dosare penale tuturor profesorilor mari”.

”A venit şi le-a făcut dosare penale tuturor profesorilor mari în 2016. Acum sunt toţi prin judecată. I-a scos din drum. Oamenii ăia spuneau că nu veniţi voi să ne cumpăraţi pe doi bani. Suntem profesori, medici, avem o carieră în spate. Acum îl încurcă un pic pandemia. El îşi vede de treaba lui”, a adăugat fostul premier.

”Faptul că PNL, Klaus Iohannis, Orban, domnul Cîţu, ei nu sunt plăţi din afară ca să facă ceva, dar faptul că sunt complici şi spun că n-avem ce face, asta e. Îi înjură pe la colţuri, îi critică prin şedinţe, dar îi lasă în pace. E un dezastru! Ştiţi că nu sunt fan Băsescu, dar ce se întâmplă acum e mult mai rău decât în 2010”, a mai precizat Ponta.

Mai mult, fostul premier susţine că pe Vlad Voiculescu „nu îl interesează de ce spun oamenii”.

”Voiculescu n-a candidat la nimic. El a fost trimis acolo şi nu are nicio obligaţie în faţa românilor. Nu îl interesează. Poate să îl înjure 20 de milioane de români. El are o treabă. PLUS ăştia ne vând tot, ne fură tot ce în ţara asta şi o dau la străini. N-avem ce să facem! Ne frică că ne ceartă de la Bruxelles”, a mai precizat fostul lider Pro România.

De asemenea, Victor Ponta a afirmat că actuala coaliţie guvernamentală beneficiază de susţinere „de la Bruxelles, de la Paris”.

”Sunt români care îi susţin. Orice vreţi să spuneţi ceva de Voiculescu sar mai ceva decât Statul Islamic pe noi. Cred că e mai rău decât în ultimii 30 de ani. De data asta, ca în anii 50 vorbim de un grup mic. Şi în 1945, comuniştii erau 1.000 de oameni cu susţinere de la Moscova.

Ăştia sunt mai puţini cu susţinere de la Bruxelles, de la Paris. Nu ştiu de unde. Am stat 50 de ani sub comunism. Probabil că o să stăm şi sub ăştia cel puţin patru ani”, a mai precizat Ponta.

Mai mult, Ponta a declarat că Vlad Voiculescu nu îşi va asuma răspunderea pentru tragediile produse în spitalele din România.

”Toată salvarea lui Vlad Voiculescu e să arunce pisica moartă pe Arafat. Dacă şi Raed Arafat a uitat că filmul ăla pentru care am băgat milioane de euro de la stat ca să-i facem reclamă lui Vlad Voiculescu ca să spună ce criminal e Arafat, până la urmă… Când uiţi chestiile astea, până la urmă le decontezi”, a conchis Ponta, informează româniatv.net

Citește și: Victor Ponta nu mai rezistă: ‘Voiculescu și gașca care ne conduc sunt mult mai incompetenți, mult mai corupți și mai ineficienți, dar ei nu răspund niciodată’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare