sursa foto:  gov.ro

Violeta Alexandru o contrazice pe Raluca Turcan! ‘Nu mă feresc să o spun’

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, se bagă din nou peste actuala șefă a Muncii, Raluca Turcan.

După ce Raluca Turcan a afirmat, zilele trecute, că peste 100.000 de români trecuți de 65 de ani vor să rămână în câmpul muncii, Violeta Alexandru afirmă contrariul.

Conform lui Alexandru, românii vor să se pensioneze. „Mai devreme, la termen, în orice caz, vor să se pensioneze”, subliniază Violeta Alexandru, făcută sâmbătă seara.

Vezi și SURSE Război tacit în PNL! Violeta Alexandru o sapă pe Raluca Turcan

„Îmi dau seama, după mesajele pe care le primesc, că s-a instalat o stare de tensiune în societate pe fondul discuțiilor despre vârsta și condițiile de pensionare (noua formulă de calcul anunțată). Faptul că se atinge tema opțiunii de prelungire a activității și ea se lovește de reacții în general de respingere, arată care este starea din societate.
Am avut astăzi o discuție lungă cu o doamnă din Brașov care mai are câțiva ani până se va pensiona. Am rugat-o să comunicăm prin telefon, ca să nu se deranjeze venind către București, dânsa solicitându-mi inițial o întâlnire. Important era să ne auzim. Îi mulțumesc. În discuție, am perceput sentimentul acela de incertitudine care obosește. Și care își poate pune amprenta asupra randamentului la locul de muncă. Când nu știi ce se va întâmpla și te gândești că, față de prezent – imperfect dar cunoscut, cât de cât – ar veni ceva care ar putea să te dezavantajeze. Nu doar la doamna ci cred că am auzit, în ultima perioadă, de sute de ori întrebarea: dar de unde știți că, prin ceea ce se pregătește, ne va fi mai bine? Este vorba de încredere, totul se rezumă la încredere, aici s-a întâmplat ceva grav în societate.
Nu mă feresc să o spun. Din diverse motive, pe care ar trebui să le discutăm deschis (eu cred că au, printre altele, profundă legătură cu mediul de lucru, cu (in)satisfacția la serviciu), românii vor să se pensioneze. Mai devreme, la termen, în orice caz, vor să se pensioneze. Pe fondul așteptării îndeplinirii condițiilor de pensionare, a (re)apărut și discuția despre deficitul la bugetul de pensii pe care oamenii îl traduc ca fiind resursele pentru pensiile lor în pericol. Știu persoane care țin socoteala lunilor până la momentul pensionării. După anul trecut, an greu, cu mari emoții pentru oameni în legătură cu siguranța salariilor lor, s-a acumulat mult stres. Oamenii au percepția că se pregătește terenul pentru a se comunica faptul că nu mai sunt bani de pensii. De aici până la politicieni care exploatează politic emoțiile oamenilor, nu e decât un pas. O discuție de principiu despre sustenabilitatea, pe termen lung, a bugetului pentru pensii se poartă astăzi pe un teren plin de tensiune.
Am citit PNRR. 4 milioane de euro pentru consultanța care va fi contractată și la capătul căreia va ieși o nouă lege cu noua formulă de calcul a pensiilor. După acest contract de consultanță, trebuie să iasă ceva atât de bun încât să nu mai fie schimbat multă vreme. 14 milioane pentru angajare de personal suplimentar. 17 miloane euro, separat de noii angajați, pentru stimularea actualului personal din casele de pensii. Total – 35 de milioane euro. La care se adaugă soft, în total până la 100 milioane de euro. Nu are cum să iasă ceva prost.
Astăzi, o bună parte a problemelor derivă din schimbările din legislație/de formulă de calcul a pensiilor. Ca să dau doar un exemplu, în timp, s-a împărțit punctajul când la 25 de ani, când la 30, când la 35. În mod evident, tot schimbându-se legislația, persoane care lucrau pe aceeași funcție, în perioade diferite când funcționau legi diferite, au ieșit cu pensii diferite. Avem nevoie de stabilitate, inclusiv pentru evitarea greșelilor în calculul pensiilor la casele de pensii. Se greșește inclusiv din această cauză – schimbarea continuă a legislației.”, este mesajul Violetei Alexandru.

125.000 de persoane, trecute de 65 de ani, vor să lucreze în continuare

Vezi și Românii nu vor la pensie! Raluca Turcan: ‘Avem 125.000 de persoane cu vârsta de 65 de ani și care continuă să lucreze’

Zilele trecute, Raluca Turcan, a afirmat „avem peste 65 de ani aproximativ 125.000 de persoane care vor să lucreze și că peste vârsta legală de pensionare, care în unele sisteme speciale este mai scăzută, avem 220.000 de oameni care muncesc”.

„Mai sunt câţiva indicatori pe care încă îi analizăm, dar ce vreau să reţineţi: avem peste 65 de ani aproximativ 125.000 de persoane care vor să lucreze. Însă peste vârsta legală de pensionare, care în unele sisteme speciale este mai scăzută, avem 220.000 de oameni care muncesc. Asta înseamnă că avem pensionari mai tineri care sunt în diferite sisteme speciale şi care au ales să se reangajeze a doua zi. De aceea credem că acest proiect, care pe de o parte permite continuarea activităţi profesionale, şi pe de altă parte interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public reprezintă un progres semnificativ”, a afirmat ministrul Muncii.

Vezi și Precizări făcute de Raluca Turcan, pentru Bugetul.ro, în privința creșterii vârstei de pensionare a femeilor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare