Premierul Viorica Dăncilă este convinsă că Dan Nica va ocupa portofoliul de comisar european ce revine României. Dăncilă a explicat că socialiștii europeni îi vor acorda sprijin total și nu vor accepta ca o a doua nominalizare din partea României să fie respinsă.
„Dan Nica are o susținere puternica din partea socialistilor și democraților europeni. Văzând ce s-a întâmplat (cu audierea Rovanei Plumb - n.r.), grupul socialiștilor nu va mai accepa ca și a doua oară un reprezentant al grupului să fie respins”, a spus premierul.
Dăncilă susține că liderii opoziției ar găsi ”bube” și unui bebeluș, dacă acesta ar fi propus de PSD pentru funcția de comisar european.
„Dacă aș aduce și un bebelus și am spune că e propus de PSD, i se va găsi un defect, pentru că interesul lor, al Opoziției, nu este un interes pentru țară. Aceste atacuri sunt monitorizate de celelalte state membre. Ați văzut Franța că a atacat nominalizarea pe care au făcut-o? Ați văzut Belgia, Austria? Niciun stat nu a făcut așa ceva. La noi, unora cărora le place circul si au alte interese, pentru că atunci când faci un deserviciu țării tale nu poți spune că ești un bun român", a completat Viorica Dăncilă.
„În orice stat european trebuie să existe cooperare interinstituțională. Pentru obiectivele de țară importante pentru România trebuie să avem o abordare comună, discutăm. Aici văd că lucrurile au luat-o razna. (...) Ceea ce s-a întâmplat este incalificabil. Am văzut aceeași luptă: români contra români, aceiași europarlamenari care efectiv încercau să pună piedici candidatului României, ceea ce cred că numai în România se poate întâmpla.
Nu am văzut niciun stat membru care să procedeze așa. Dar au o experiență îndelungată. Să nu uităm rezoluția din Parlamentul European, când au votat împotriva României, cum se duc la Bruxelles in plenul Parlamentului să vorbească despre premier, despre Guvern. Niciun alt stat nu face așa.
„Faptul că am susținut-o pe Rovana Plumb nu înseamnă că sunt un anti-european. Sunt pro-european convins, dar acest lucru nu mă împiedică să țin cu țara mea”, a concluzionat Dăncilă.
EXCLUSIV Viața copiilor, pusă în pericol! Protecția Consumatorilor acuză Poliția: ‘Nu am primit niciun feed-back’
Mare atenție! Ce se întâmplă cu contractele de leasing
Atenție! Riscați amenzi uriașe dacă nu respectați asta
Viorica Dăncilă face public jocul din PE! ”Are o susținere puternică din partea socialiștilor”
Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor
Publicat: 04-10-2019 09:23
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



