Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, și aparatul său de propagandă nu mai țin cont de nimic, nici măcar de Crăciun.
Chiar dacă a anunțat un armistițiu unilateral de Crăciunul pe rit vechi, situația a fost cu totul alta pe câmpul de luptă.
La 5 ianuarie, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat forţelor sale să aplice o încetare a focului în Ucraina în zilele de 6 şi 7 ianuarie, cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi, după un apel lansat în acest sens de patriarhul rus Kirill, transmite Agerpres.
Realitatea a dovedit că armistițiul lui Putin a fost o nouă minciună. De altfel, Armata rusă a bombardat, la 6 ianuarie, de două ori oraşul Kramatorsk, în estul Ucrainei. Iar bombardamentele au continuat, vineri, de ambele părţi ale frontului din Bahmut, scrie Observatorul Militar.
Conform sursei citate, tiruri atât de partea ucraineană, cât şi de partea rusă au continuat să fie auzite după începutul armistiţiului. În aceeași zi, forțele ruse și ucrainene au continuat operațiunile ofensive lângă Svatove, armata ucraineană raportând că trupele ruse au efectuat un atac limitat în apropiere de Stelmakhivka. De asemenea, forțele ruse și ucrainene au continuat operațiunile ofensive lângă Kremina pe 6 ianuarie. Statul Major ucrainean a declarat că trupele ucrainene au respins atacurile rusești în apropiere de Makiivka (22 km nord-vest de Kremina) și Ploșceanka (16 km nord-vest de Kremina).
Iar forțele ruse au continuat operațiile ofensive de-a lungul periferiei de vest a orașului Donețk. Conducerea armatei ucrainene a declarat că trupele ruse au atacat, la 6 ianuarie, lângă Pervomaiske (la periferia de nord-vest a orașului Donețk), Marinka și Pobieda (la periferia de sud-vest a orașului Donețk).
Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), oficiali și bloggeri militari ruși au răspuns negativ la anunțul de încetare a focului al președintelui rus Vladimir Putin, mai ales că ostilitățile au continuat în Ucraina la 6 ianuarie.
Vladimir Putin nu mai ține cont de nimic! Dictatorul de la Kremlin a mințit și de Crăciun
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 12-01-2023 12:07
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor
Articole Similare

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne



