coronavirus. img

sursa foto:  deolhonailha.com.br

Zeci de dosare penale deschise de procurori în cazul persoanelor care nu respectă izolarea la domiciliu

Procurorii din toată țara au deschis, până în prezent, 58 de dosare penale în care sunt efectuate cercetări față de 87 de persoane care nu au respectat izolarea la domiciliu impusă de autorități pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

Potrivit unor oficiali din Parchetul General, procurorii au în lucru 58 de dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, dar şi fals în declaraţii şi neglijenţă în serviciu, fiind vizate în principal persoanele care au venit din zonele de risc din străinătate şi nu s-au autoizolat la domiciliu.

 

Pe pagina de Facebook a Ministerului Public au fost publicate miercuri câteva dintre aceste cazuri, în care oamenii s-au ales cu dosare penale după ce nu au respectat deciziile autorităţilor.

 

Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a deschis miercuri un dosar penal pe numele unui bărbat care a călătorit cu un autobuz pe linia 104, cu toate că în urmă cu câteva zile el s-a întors de la Roma şi acuza tuse puternică, febră şi ameţeală, simptome specifice coronavirusului.

Un alt dosar a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc pe numele unei persoane care a revenit duminică în ţară dintr-o zonă galbenă a Olandei şi nu s-a autoizolat la domiciliu.

Poliţia din oraşul Iernut, judeţul Mureş, s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că o persoană întoarsă dintr-o zonă de risc nu a procedat la măsura autoizolării, intrând în contact cu mai multe persoane, în diverse împrejurări. În acest caz, ancheta este efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş.

Un dosar penal a fost înregistrat şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Agenţii de la Secţia 4 Poliţie Rurală Ungheni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 8 martie, în cadrul anchetei epidemiologice efectuate de către DSP Mureş, privind o femeie din comuna Cristeşti, judeţul Mureş, diagnosticată la acea dată cu infecţie COVID-19, fiind contactat telefonic de către organele de poliţie, numitul B. I. din aceeaşi localitate a comunicat informaţii false cu privire la locurile în care a transportat-o cu autoturismul pe femeie, cât şi cu privire la persoanele cu care cei doi au intrat în contact.

Pe 11 martie, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a impus izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile în cazul a două persoane din municipiul Râmnicu Vâlcea, întrucât proveneau din una din zonele de risc din Italia. Cu toate că le-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a nu părăsi domiciliul, în data de 17 martie cei doi şi-au părăsit locuinţa, deplasându-se pe raza municipiului pentru a efectua cumpărături şi alte activităţi.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost înregistrat un dosar de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că o persoană care s-a întors din Italia nu a declarat că vine dintr-o zonă de risc major, iar după ce a ajuns în Cluj-Napoca nu a rămas în autoizolare la domiciliu şi a intrat în contact cu mai multe persoane, fiind ulterior depistată pozitiv la testul pentru coronavirus. În urma anchetelor epidemiologice efectuate, s-a constatat că una dintre persoanele cu care a intrat în contact a fost depistată pozitiv cu coronavirus.

Un dosar penal a fost deschis şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, după ce o persoană din comuna Berceni, care avea obligaţia de a se afla în izolare la domiciliu, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii virusului. Persoana respectivă s-a întors recent din Italia, respectiv din localitatea Chiassa, provincia Como, zonă aflată în carantină, conform Agerpres.ro

Vezi și:

EXCLUSIV Cine finanțează partenerul ‘pro-bono’ al Guvernului Orban 2

Un medic român trage semnalul de alarmă: Vor veni pacienți infectați care nu vor putea fi testați! Vor muri fără diagnostic

În plină isterie de coronavirus, Protecția Consumatorului cere 3 măsuri urgente: Amânarea plății facturilor la utilități și a ratelor bancare, precum și amânarea executărilor silite

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare