Fosta firmă a lui Dan Barna, companie prin care șeful USR a avut mai multe contracte cu statul român, i-a umplut de bani pe susținătorii #Rezist și USR.
Firma prin care prezidențiabilul Dan Barna a luat bani de la Ministerul de Interne, Ministerul Justiției și alte instituții publice continuă seria încasărilor. Asociații liderului USR au umplut de antreprenorii #Rezist de bani europeni. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG a coordonat proiectul StartUp@Centru, dezvăluie Lumea Politică.
Fosta firma a lui Barna a gestionat 11,7 milioane de lei acordate de stat și Uniunea Europeană pentru încurajarea antreprenoriatului în Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Ultimul este județul de baștină al candidatului USR+PLUS la președinția României.
Mai precis, GCD a organizat cursuri pentru aproape 400 de persoane și a selectat cei 48 de norocoși care primesc finanțare pentru afacerea lor.
Cei care au fost selectați de oamenii lui Barna au primit câte 33.300 euro nerambursabili în cadrul proiectului. Am analizat o parte din personajele de pe listă pentru a vedea cui au dat banii foștii parteneri de afaceri ai lui Barna.
Conform sursei citate, fruntaș pe lista celor care obțin finanțare este ocupat de un tânăr IT-st din Mureș care își va înființa o afacere în Sibiu, după cum arată lista publicată de gestionarii programului StartUpPlus@Centru. Răzvan Girmacea nu este deloc un tânăr fără ocupație sau din vreo categorie special care să beneficieze de ajutor de la stat pentru a deveni antreprenor.
În 2018, el era prezentat de Adevărul drept un afacerist de succes din industria IT. „Răzvan Gîrmacea (36 de ani) este un tânăr antreprenor de succes din Suceava. După ce a început mai multe proiecte care nu au avut efectul scontat, Gîrmacea a reuşit să dea lovitura prin două idei extrem de ingenioase pentru mediul IT. Antreprenorul sucevean a reuşit să câştige din proiectele derulate până în prezent suma de 1 milion de dolari”, scriau jurnaliștii de la Adevărul.
Jurnaliștii de la Lumea Politică scriu că, pe Facebook, Gîrmacea a publicat o fotografie care arată că susține proiectul USR #fărăpenali. El a participat și la mai multe proteste #Rezist.
Iulian Pufu, un alt câștigător își exprimă și el susținerea pe Facebook pentru Bogdan Rodeanu, deputat USR de Galați.
Pe lista celor selectați de Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare să ia bani europeni se regăsește și Alexandru Cezar Crican. Crican s-a regăsit și pe lista de candidați ai USR în județul Brașov. Acesta a aspirat la un post de deputat.
Vezi și EXCLUSIV Remus Rădoi a dat o lovitură de senzație! Omul de afaceri a rupt norma
Vești proaste pentru angajați! Pentru ce veți fi taxați
SPECIAL de la ‘Casa Groazei’. Mirosul de cadavru se simte din stradă
A ieșit la suprafață! Fosta firmă a lui Dan Barna, bani grei pentru susținătorii #Rezist și USR
Trending

20:06Politica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

11:30Economie
Semnalul de alarmă tras de economistul Radu Georgescu. „România are o problemă economică imensă. Dar nu vorbește nimeni la TV sau în media”

14:30Social
10 zile de ninsori în România. Zonele în care meteorologii anunță zăpadă

08:00Economie
Ei sunt regii coletelor din România. Companiile care livrează cel mai mult, cine încasează cel mai bine

08:30Politica
Ilie Bolojan, dispus să dea în judecată vechea conducere din PNL. Decizia a pornit de la procesul pentru cartea lui Nicolae Ciucă

15:00Social
PPC Blue, furat printr-o schemă pe WhatsApp. Cum au profitat șoferii cu mașini electrice

13:30Economie
Condițiile pe care România ar trebui să le respecte, în 2027, ca să scape de perspectiva negativă a calificativului de țară. Alexandru Nazare a prezentat situația

17:00Economie
Încep concedierile și la CFR. Statul va plăti salarii compensatorii, 1500 de angajați sunt vizați

18:00Politica
Miniștrii PSD care întârzie reformele ar putea pleca din Guvern. Avertisment înainte de Crăciun

13:43Economie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei
Articole Similare

15:30Externe
O rețea rusească secretă ar fi profitat de protestele din Franța. Ce arată un raport intern al UE

08 noiExterne
Nici roboții nu trec toate probele. Experimentul în care au fost puși să lucreze non-stop a arătat efecte neașteptate

07 noiExterne
Rușine pentru numele Familiei Regale. Tatăl lui Meghan Markle, socrul Prințului Harry, a fost arestat pentru fapte extrem de grave

07 noiExterne
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

07 noiExterne



