Alertă în Europa, după ce nouă oameni au decedat infectaţi cu listeria, o bacterie foarte periculoasă pentru organismul uman. Aceştia au consumat porumb congelat provenit de la o fabrică ce a mai avut probleme în urmă cu câţiva ani.
Potrivit EFSA, au fost raportate 47 de cazuri de îmbolnăvire în 5 state europene: Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda și Suedia. Porumbul ar proveni dintr-o fabrică de ambalare din Ungaria. Aceasta a mai avut aceeaşi problemă şi la alte legume congelate în 2016 şi 2017.
Ca măsură de siguranţă, fabrica a oprit importul de legume congelate, dar noi cazuri încă apar, pentru că perioada de incubație este de 70 de zile.
Specialiștii ne sfătuiesc ca înainte de a consuma legume și fructe congelate să le fierbem, pentru a evita astfel orice pericol de contaminare.
„România nu figurează pe lista de distribuţie a porumbului congelat contaminat cu Listeria Monocytogenes, produs în Ungaria, conform informaţiilor primite până în acest moment de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Punctul Naţional de Contact al Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje din România (PNC SFAAF RO)”, precizează ANSVSA.
Vezi şi Decizie majoră referitoare la Antena 3! Trustul Intact a făcut acest anunț
Probleme serioase pentru cei care deţin aceste modele de telefoane: Un bug software ar putea trimite la întâmplare toate pozele din telefon
Alertă! Nouă oameni au murit după ce au consumat porumb congelat din această ţară
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe
Italia, sub asediu. Situație extrem de tensionată în țara în care au emigrat cei mai mulți români, ce se întâmplă

30-10-2026 16:30Externe
Taxa de pod Giurgiu-Ruse ar putea fi eliminată și din partea Bulgariei. România a renunțat deja la taxare

30-10-2026 16:00Externe



