rafila

Alexandru Rafila a făcut marele anunț! Când și ce vaccinuri vor fi autorizate

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, susține că vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer va fi autorizat pe 25 decembrie, iar cel al Moderna pe data de 27 decembrie.

”Din informațiile pe care le am, cele două vaccinuri care se bazează pe tehnologia ARN mesager vor fi autorizate până la sfârșitul anului, mai exact pe data de 25 decembrie vaccinul de la Pfizer și pe 27 decembrie vaccinul de la Moderna După ce Agenția Europeană pentru Medicamente – EMA va autoriza vaccinul, acesta va putea ajunge în statele membre UE.

Oricum disponibil va fi probabil într-o primă etapă vaccinul de la Pfizer, pentru că există deja un contract semnat pentru statele din Uniunea Euroneană. Vaccinul de la Moderna, care are avantajul unor condiții mai ușoare de manipulare și de conservare, probabil că abia anul viitor va ajunge și în Uniunea Europeană, pentru că este rezervat inițial pentru piața SUA”, a explicat Alexandru Rafila, informează Republica.

Rafila a explicat că primele doze ar putea ajunge în România în luna ianuarie.

”Probabil că primele cantități vor putea să vină în România de la începutul lunii ianuarie anul viitor”, a mai spus Rafila.

 

Vezi și: Surpriză pentru clienții unui colos bancar! De ce veți avea parte

Veste bună pentru mii de elevi! Cresc bursele pentru anul școlar 2020-2021

EXCLUSIV Reguli diferite în privința înmormântărilor, în România! Deciziile semnate de Raed Arafat sunt diferite chiar și în zonele carantinate

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare