Ministrul german de Externe Annalena Baerbock, a susținut miercuri că Germania va elimina complet importurile de energie din Rusia, scrie news.ro
"Importurile de petrol se vor reduce la jumătate până în vară”, a declarat ministrul german de Externe, Annalena Baerbock.
În acest fel, importurile de petrol provenite din Rusia vor fi eliminate în întregime, până ”la 0 până la sfârşitul anului”, a adăugat ea.
Vorbind în cadrul unei conferinţe de presă la Riga alături de omologiul său leton Edgars Rinkēvičs, Baerbock a reiterat că importurile de cărbune vor fi eliminate treptat până la sfârşitul verii. Importurile de gaze vor fi eliminate treptat pe o perioadă mai lungă de timp, a subliniat şefa diplomaţiei germane.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania a declarat pentru CNN că Germania doreşte să obţină independenţa faţă de importurile ruseşti de energie, pas cu pas, asigurându-şi, totodată, independenţa faţă de petrolul rusesc până la sfârşitul anului.
La începutul lunii aprilie, cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că Germania va putea înceta importurile în acest an, dar a adăugat că va dura mai mult timp până să renunţe la gazele din Rusia.
Potrivit unei previziuni economice comune realizată de cinci institute germane de cercetare economică de top, în cazul unei întreruperi imediate a furnizării de gaze de către Rusia, un total de 220 de miliarde de euro din producţia economică germană ar fi în pericol atât în 2022, cât şi în 2023. Această cifră ar echivala cu mai mult de 6.5% din producţia economică anuală a ţării, informează news.ro
Anunț 'devastator' din Germania pentru Putin: Importurile de petrol provenite din Rusia vor fi eliminate în întregime
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Ai putea să-ți pui panou fotovoltaic și pe balconul de la bloc. Cum ar urma să funcționeze, este deja o lege în Parlament în acest sens

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat
Articole Similare

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne



