Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, vineri, că a transmis spre publicare în cadrul platformei de achiziţii publice, SICAP, anunţul de participare aferent construcţiei tunelurilor pentru urşi de pe autostrada Lugoj – Deva, evaluat la 296 milioane euro, fără TVA.
CNAIR a transmis spre publicare anunţul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului "Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220 - Secţiunea E şi finalizare Sectiunea D".
Pentru atribuirea acestui contract, CNAIR a optat pentru utilizarea procedurii de licitaţie restrânsă, procedura ce va fi derulată în două etape.
”Astfel, prima etapă va fi cea de selecţie a candidaţilor în funcţie de criteriile de selecţie stabilite în cadrul Documentaţiei de Atribuire, iar cea de a doua etapă va fi cea de evaluare a ofertelor depuse de candidaţii selectaţi şi stabilirea câştigătorului în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în cadrul Documentaţiei de Atribuire”, se arată în comunicat.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.
”Conform condiţiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate şi a impactului negativ cu implicaţii majore asupra mediului”, se arată în comunicat.
Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platforma de 11,25 m din care parte carosabilă 2x3,75 m, banda de încadrare de 0,25 m, banda de urgenţă de 2,50 m şi acostamente de 2x0,50m, la care se mai adaugă trotuare laterale 2x0,75 m.
”De asemenea, tunelurile vor fi prevăzute cu galerii de evacuare în caz de urgenţe, nişe de serviciu pentru amplasarea echipamentelor de securitate, instalaţii electrice, de ventilare, de stingerea incendiilor şi echipament ITS. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 296.000.000 euro fără TVA. Termenul limită de depunere al candidaturilor a fost stabilit pentru luna august 2019”, se arată în comunicat, informează romaniatv.net
Vezi și
Dezvăluirea care aruncă-n aer tot ce se spunea despre Liviu Dragnea! Informații din penitenciar
EXCLUSIV ‘Spirala’ USR-PLUS-LGBT-Rezist. Finanțatorul din umbră
Ipoteză-bombă! Cine ar urma să fie viitorul președinte al României – Șah pentru Klaus Iohannis
Anunț făcut de CNAIR! 'Prima etapă va fi cea de selecţie'
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



