Anunț important din partea ministrului Mihai Fifor! Ce se întâmplă cu salariile

Mihai Fifor, a ținut să facă precizări importante legate de majorările de salariu. 

„Cea mai mare manipulare a partidelor de opoziție este că majorările de salarii au fost „mâncate de inflație”.

Toate datele economice arată cât de mare este această minciună.

Salariul mediu net, în mână, a ajuns în iulie la 3.142 lei, față de 2.046 în 2016 – o creștere de peste 53% pe toată economia, nu doar la bugetari.

Tot din 2016, prețurile au crescut cu circa 8%. Faceți singuri comparația!

Românii cumpără mai multe automobile noi, mai multe electrocasnice și mai multe alimente cu o calitate superioară. Iar numărul celor care își permit o vacanță în țară sau în străinătate a crescut exponențial. Asta înseamnă creșterea puterii de cumpărare!

Da, sunt încă mulți cetățeni care trăiesc sub media dată de INS. Ei sunt prioritatea noastră, pentru că scopul nostru e de a aduce cât mai mulți români în clasa de mijloc, așa cum am promis. Și chiar o facem!

Numărul persoanelor în deprivare materială severă aproape s-a înjumătățit în această guvernare de la 4,7 milioane în 2016, am ajuns la 2,5 milioane.

Deci, înainte de a vota în noiembrie, comparați cu luciditate aceste date cu politicile de austeritate anunțate deja de partidele care au refuzat semnarea Pactului pentru bunăstarea românilor! Votați pentru pensia sau salariul vostru!”, a scris Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.

Vezi și

Scenariu cutremurător! ‘Pentru asta a fost executat politic Dragnea’/’Un act de trădare națională a președintelui și premierului’

Lovitură! Facturile românilor ar putea crește

Lovitură pentru Guvernul Dăncilă! Impozitarea pensiilor speciale, ‘un mare fâs’ – Un fost șef ANAF dinamitează inițiativa Executivului

TAGS

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare