Vești bune pentru pensionari! Potrivit Vioricăi Dăncilă, Guvernul va adopta o hotărâre prin care pensionarii din România vor avea parte de o surpriză.
„Adoptăm hotărârea de Guvern prin care pensionarii vor beneficia şi în acest an de aproximativ 60.000 de bilete de tratament balnear, care se vor acorda prin casele judeţene de pensii publice”, a explicat Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.
Ea a adăugat că Guvernul a alocat peste 335 de milioane de lei pentru aceste bilete de tratament balnear.
“Asigurarea serviciilor de tratament balnear, cazare şi masă în regim de pensiune pentru beneficiarii biletelor de tratament balnear eliberate de Casa Naţională de Pensii Publice, se realizează în structuri de cazare şi alimentaţie publică clasificate de instituţia publică centrală de resort şi în baze de tratament autorizate din punct de vedere medico-balnear pentru valorificarea factorilor sanogeni de cură de către Ministerul Sănătăţii, obligatoriu amplasate în staţiuni turistice, balneare, climatice sau balneoclimaterice de interes naţional sau interes local recunoscute legal. – Principalele afecţiuni pentru care se efectuează tratament sunt: reumatismale, cardiovasculare, digestive, afecţiuni ale căilor respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos, afecţiuni ginecologice. Alte afecţiuni. Autoritatea contractanta va atribui acorduri cadru pentru fiecare lot in parte unuia sau mai multor operatori economici si ulterior contracte subsecvente numai cu respectarea conditiilor cantitative, tehnice si financiare stabilite in acordul cadru respectiv, pentru fiecare agent economic in parte. De fiecare data cand intentioneaza sa atribuie un contract de achizitie publica subsecvent unui acord cadru, aferent oricarui lot, autoritatea contractanta va respecta anexa la acordul cadru, pentru fiecare operator economic, respectiv datele privind numar ul de locuri, tarife si incadrarea in perioada de prestare. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu procedura de atribuire. In masura in care solicitarile de clarificare sunt primite cu cel putin 19 zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor acestor solicitari de clarificare in a 12 a zi inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor”, potrivit unui anunț publicat pe platforma de licitații SICAP, fosta SEAP.
Citește și:
Dezvăluirea care cutremură scena! Elena Udrea ar fi turnat, pentru a fi eliberată! Ce ‘spovedanie’ i se mai cere
EXCLUSIV Acuze grave la adresa aliaților lui Liviu Dragnea! Rolul serviciilor secrete
Anunț important pentru pensionari! Guvernul le-a pregătit o nouă surpriză
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



