Un gigant al internetului, a anunţat miercuri începerea producţiei de serie pentru primele minibuze autonome din China, care vor fi utilizate în situri turistice şi pe aeroporturi, informează AFP. Este vorba despre compania chineză Baidu.
Cel de-al 100-lea vehicul de acest tip tocmai a ieşit de pe linia de producţie, a dezvăluit CEO-ul grupului chinez, Robin Li, într-o conferinţă de presă organizată la Beijing, potrivit Agerpres.
"2018 va fi primul an de comercializare a vehiculelor cu conducere autonomă. Odată cu această producţie industrială a minibuzului Apolong, putem cu adevărat să întrevedem marile progrese realizate în acest domeniu", a adăugat el. Vehiculul chinez dispune de 14 locuri şi are o lungime de aproximativ trei ori mai mică decât aceea a unui autobuz obişnuit. Nu are volan, nici scaun pentru şofer, nici pedale.
Vezi și Probleme serioase pentru cei care deţin aceste modele de telefoane: Un bug software ar putea trimite la întâmplare toate pozele din telefon
Conceput în colaborare cu producătorul chinez de autobuze King Long, minibuzele Apolong vor putea fi utilizate în viitorul apropiat în situri turistice, pe aeroporturi şi în oraşe precum Beijing, Guangzhou şi Shenzhen.
În 2019, aceste vehicule concepute de grupul Baidu vor putea să circule de asemenea în Japonia, în centrale nucleare, dar şi la Tokyo, unde vor fi utilizate pentru a transporta persoane în vârstă.
Minibuzele autonome Apolong vor fi "de nivel 4", ceea ce înseamnă că sunt capabile să circule complet fără şofer într-un spaţiu închis.
Vezi și EXCLUSIV! Răsturnare de situație! DNA dinamitează spusele unuia dintre șefii din Poliție, acuzați că fabrică dosare!
Baidu, al cărui motor de căutare online este lider în China, este un gigant al tehnologiei, fiind prezent în domenii precum producţia de conţinuturi video online şi de programe de inteligenţă artificială, alături de diverse produse conectate la internet. Din acest motiv, grupul Baidu a fost supranumit "Google chinezesc".
"În trecut, China exporta mărfuri la preţuri mici. În viitor, China va exporta tehnologii de inteligenţă artificială", a asigurat, miercuri, Robin Li.
El a anunţat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă lansarea unui nou cip Baidu, dedicat inteligenţei artificiale şi denumit Kunlun. Noul cip va putea fi utilizat de programe de recunoaştere vocală şi de vehicule cu pilot automat.
Anunț neașteptat! Un gigant al internetului va produce minibuze!
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

36 minute în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



