lege

Asociațiile de părinți au răbufnit: De câte ori vorbim despre mofturile lor, ale politicienilor, întotdeauna găsim bani

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, afirmă, pentru MEDIAFAX, că actualul Guvern încearcă, pe orice cale, să nu dubleze alocațiile copiilor,însă atunci când este vorba de mofturiler politicienilor, întotdeauna se găsesc bani.

„Am fost uimiţi, pur şi simplu, de declaraţia domnului Orban, care am văzut că ţinea cu tot dinadinsul să blocheze dublarea alocaţiilor. Mai mult, a zis că sunt patru posibilităţi de atac, ceea ce este clar că dânsul nu şi-a dorit sub nicio formă să dubleze aceste alocaţii. (…) Vorbim de pensii speciale, vorbim de alocări speciale pentru Camera Deputaţilor şi comisia de la Senat, vorbim de banii care se alocă partidelor politice într-o sumă imensă, dacă mă întrebaţi pe mine, 260 de milioane de lei. Ca să nu mai spun că în fază iniţială proiectul era de 400 de milioane de lei. Ţine cu tot dinadinsul să blocheze şi nu înţelegem. De câte ori vorbim despre copiii noştri şi spunem că avem nevoie de bani, nu sunt bani. De câte ori vorbim despre mofturile lor, ale politicienilor, întotdeauna găsim bani”, a spus, pentru MEDIAFAX, Cristache.

Conform sursei citate, legea privind dublarea alocațiilor este promulgată, dar Ludovic Orban încearcă să blocheze această decizie.

„Ne punem întrebarea dacă, într-adevăr, domnul Orban chiar îşi doreşte să ajute copiii din această ţară. Ne punem întrebarea dacă toate analizele pe care le facem la nivel de minister, prin care spunem că avem un abandon şcolar mare la nivel european, dacă, într-adevăr, vor înţelege că trebuie într-un final să investească, pentru că această alocaţie, de la un anumit punct are şi o valoare socială. Adică poate să ajute aceşti copii, astfel încât să se integreze în societate, cel puţin acolo unde chiar au nevoie, în mediul rural, acolo unde copiii şi familiile nu au susţinere financiară”, a mai spus reprezentanul părinților.

Întrebat pentru ce ajung cei 150 de lei, contravaloarea alocației de acum, Cristache a răspuns: „Haideţi să fim serioşi! La un calcul simplu, la 150 de lei vorbim practic de 1 euro, sau de 5 lei, pe zi. Este o glumă! Sub nicio formă! Noi tot ne văităm că ai noştri copii nu merg să se dezvolte din punct de vedere personal şi bineînţeles că nu au posibilităţi”.

„Sunt familii care au un salariu minim. Unii dintre ei, nici măcar acest salariu minim nu şi-l permit. Şi atunci, chiar este nevie de această sumă de 300 de lei, respectiv 600 de lei. Cu atât mai mult cu cât vorbim de acei copii cu handicap. Pentru ei, acei bani reprezintă mană cerească, pentru că statul nu poate să-i ajute la modul real şi părinţii pun din propriul buzunar pentru terapiile la firmele private, unde se plătesc foarte mulţi bani într-o lună de zile”, a conchis sursa citată.

PNL ia în calcul prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii care prevede dublarea alocațiilor de stat, după ce Klaus Iohannis a promulgat legea.

Vezi și: Guvernul a decis- Salariile vor fi majorate pentru anumiți angajați

EXCLUSIV Polițiștii își cer drepturile: ‘Aici, domnul Vela nu respectă legea!’

EXCLUSIV Detalii despre averea Cristinei Țopescu! Afacerea regretatei jurnaliste, pe minus!

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare