Nici nu e de mirare că a fost înlocuită! Deși Gabriela Cristea spera ca după concediul de maternitate să revină la cârma emisiunii ”Te vreau lângă mine”, lucrul acesta, din păcate, nu a mai fost posibil.
Bruneta a fost înlocuită definitiv cu Bianca Drăgușanu. Vedeta trebuia să îi țină locul, dar a reușit să se bage pe sub pielea conducerii. Nici nu e de mirare, la ce salariu a primit.
Comparativ cu salariul Gabrielei Cristea, despre care s-a tot scris că ar ajunge undeva la suma de 11 000 de euro, Bianca primește lunar aproximativ 3 000 de euro, de patru ori mai puțin decât bruneta.
Potrivit cancan.ro, Gabriela nu s-ar fi resemnat, ba chiar a amenințat că va da televiziunea în judecată. De asemenea, au existat zvonuri că brunetei i s-ar fi promis o altă emisiune.
”Începând de luni, de când a aflat că Bianca Drăguşanu a devenit titulară pe postul de prezentatoare a emisiunii «Te vreau lângă mine», Gabriela Cristea a tot făcut drumuri la Kanal D. A mers deja de vreo trei ori la discuţii cu şefii, cu o falcă în cer şi una în pământ. S-a lăsat cu ameninţări că îi va da în judecată, aşa că e posibil să se fi ales cu o promisiune, care însă nu va putea fi concretizată până în primăvară, când zice ea. De luni, Gabriela vine mereu la Kanal D posomorâtă, nu mai radiază de fericire ca în urmă cu câteva săptămâni”, au spus surse ale publicației citate.
Vezi și Afacere de milioane pentru o cunoscută vedetă TV! Nimeni nu știa despre business-ul ei
Nimeni nu se aștepta la asta! Ce salariu primește Bianca Drăgușanu la Kanal D
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

22:30Social
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

22:00Social
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

20:00Social
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

19:00Social
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

16:30Social



