image 2018 10 10 22750991 70 viorica dancila 52972600 1

Atac la adresa Vioricăi Dăncilă: Își pune miniștrii să-i traducă gafele

 

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a afirmat, sâmbătă, că Viorica Dăncilă „își pune miniștrii să îi traducă gafele”, după ce aceasta a declarat în Parlamentul European că vrea găzduirea unei agenții europene care are deja sediu, potrivit Mediafax.

„Prim-ministrul Dăncilă își pune miniștrii să-i -traducă- gafele. Marți, prim-ministrul Dăncilă a spus în plenul Parlamentului European că dorește ca România să găzduiască o „agenție europeană” de combatere a atacurilor cibernetice. I-am atras atenția că această agenție există deja, se numește Agenția UE pentru Securitate Cibernetică și are sediul în Grecia. Așadar, i-am cerut să clarifice pentru ce mai exact cere găzduirea. Răspunsul neconvingător a venit de la ministrul Comunicațiilor care ne spune că doamna Dăncilă vorbea, de fapt, despre Centrul de competențe european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică”, a scris Siegfried Mureșan, pe Facebook.

Europarlamentarul PNL a adăugat că instituția despre care a vorbit Viorica Dăncilă în Parlamentul European este ENISA.

„Acest centru, a cărui bază legală nu este încă adoptată, ar urma să se ocupe îndeosebi de consiliere, educație, formare, inovare, adică mai mult de cercetare decât de acțiunea efectivă. Agenție pentru prevenirea, detectarea și răspunsul la atacurile cibernetice, adică ceea ce cerea doamna Dăncilă, este ENISA și e la Atena. Așă, că data viitoare, o rog pe doamna prim-ministru să înțeleagă mai bine ceea ce cere pentru România sau să-i lase pe alții să vorbească. Altfel creăm confuzii penibile la nivel european”, a subliniat Mureșan.

Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a declarat, vineri, că europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan este „într-o gravă eroare” când spune că Viorica Dăncilă vrea găzduirea unei agenții europene care are deja sediu. El a adăugat că premierul s-a referit la o altă instituție.Ministrul a adăugat că este exclus ca Viorica Dăncilă să fi făcut referire la o agenție deja existentă.

Siegfried Mureșan i-a cerut, vineri, explicații premierului Viorica Dăncilă cu privire la declarația din Parlamentul European referitoare la intenția României de a găzdui o agenție europeană pentru securitate cibernetică. Acesta spune că agenția are deja sediul în Atena, capitala Greciei.

Viorica Dăncilă a prezentat, marți, în Parlamentul European, bilanțul Președinției României la Consiliul UE. Printre cele 90 de dosare finalizate amintite de premier se află adoptarea cadrului de sancțiuni privind atacutile cibernetice, dar și acțiunile de combatere a antisemitismului, xenofobiei și dezinformării. Ea a declarat atunci că România urmărește să găzduiască o agenție europeană specializată în combaterea atacurilor cibernetice.

 

Vezi și:

Informații bombă- Va fi dezastru pentru români:’Nu sunt bani nici macar pentru cheltuieli curente.’

Vești mari pentru românii care pleacă în vacanță! A apărut un nou tip de asigurare

EXCLUSIV După ce s-a înfruptat din banul public, afacerile lui Dan Barna s-au prăbușit!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare