Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, o atacă dur pe Corina Crețu, Comisarul European pentru Dezvoltare Regională. Crețu, care candidează din partea Pro România la alegerile europarlamentare de peste o săptămână, ar fi refuzat să-l primească pe Teodorovici, ba mai mult, le-ar fi interzis celor din stafful ei să se vadă cu oficialul român.
"Am spus că, acum foarte mulți ani, pe când construiam aderarea României la Uniunea Europeană, când implementam primele proiecte finanțate din fonduri europene, sau mai recent, când cream un minister al fondurilor europene, doamna Corina Crețu nici nu știa unde este orașul Bruxelles pe hartă....evident figurativ. Iar în anul 2014, când a pășit în capitala Uniunii Europene în calitate de comisar pentru politica regională, am fost primul ministru român cu care a avut o întâlnire oficială. Totuși, aceeași doamnă a dovedit că nici nu știe care este interesul țării care a trimis-o acolo. Iar dacă știe, este și mai grav...înseamnă, nu doar că nu vrea să sprijine România, ci, dimpotrivă, că vrea să-i pună bețe în roate.
La finalul acestei săptămâni, m-am aflat la Bruxelles, cu ocazia reuniunilor lunare pe care le prezidez, ca ministru al finanțelor, în perioada Președinției României la Consiliul UE. Iar ca deținător interimar al portofoliului fondurilor europene, mi-am propus și două întâlniri mai tehnice la nivelul Comisiei Europene. Astfel, joi, 16 mai, am dorit să discut cu o parte din echipa aflată în coordonarea comisarului Crețu - oameni pe care îi cunosc de mulți ani și cu care am avut întotdeauna un dialog deschis și eficient. A fost și este o practică obișnuită pentru mine, indiferent de pozițiile pe care le-am ocupat la nivel guvernamental. De această dată, pe agenda propusă s-au aflat teme foarte importante legate de stadiul pregătirii unor proiecte importante finanțate din fonduri europene, cum ar fi podul de la Tulcea - Brăila, sau deblocarea proiectului internațional al construcției laserului de pe platforma de la Măgurele. Dar comisarul Crețu, nu doar că a refuzat să primească un ministru român - fapt scuzabil doar de o agendă publică încărcată - dar și mai grav, a interzis și celor de la nivelul tehnic din cadrul structurii Comisiei Europene responsabilă cu politica regională - DG Regio - să primească delegația României.
Tot joi, am avut discuții tehnice cu colegi din cadrul altei structuri a Comisiei Europene aflată în portofoliu unui alt comisar european. Din fericire, pentru această întâlnire nu am avut nevoie nici de rugăminți, nici de aprobări.
Cum, oare, se poate interpreta un astfel de gest? Este o formă de abuz, la care recurge doamna Crețu, în calitate de înalt oficial al unei instituții europene, doar pentru că se află în campanie electorală? Cu siguranță.
Și nu este pentru prima dată când ridic acest subiect, inclusiv în discuțiile cu partenerii de la nivelul instituțiilor europene.
Pentru că este un motiv suficient ca, inclusiv la nivel european, aceste lucruri să nu mai fie permise, astfel încât, cel puțin în perioada oficială a unei campanii premergătoare alegerilor, oficialii aflați în funcții, care au și statut de candidați, să își înceteze temporar mandatul.
Putem, oare, în acest fel, să punem capăt unei cutume la nivel național? Putem, astfel, să ne imaginăm și să admitem că sunt mult mai importante prioritățile și interesele naționale și europene ale României, și nu cele mărunte, de partid?", a scris Teodorovici, pe Facebook.
Vezi si
Vești uriașe, români! Iată cum vă puteți majora pensia
EXCLUSIV Conexiune-surpriză! ‘Sponsorul’ șefului USR, angajatorul liderului #Rezist
Surpriză totală! Ce funcție avea Radu Mazăre în Madagascar
Atenție! Eugen Teodorovici lansează un atac dur la adresa Corinei Crețu
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



