Se anunţă amenzi drastice pentru cei care încalcă o prevedere de abia intrată în vigoare. Fiscul vizează mii de români care nu se vor supune unei decizii care a stârnit deja mari controverse. Este vorba despre depunerea declaraţiei unice cu numărul 212, privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice la Fisc.
Românii riscă amenzi importante dacă nu se conformează. Termenul limită de depunere este 15 iulie, urmând ca plata să se facă până la data de 31 martie 2019. Avertismentul a fost formulat de către mai mulţi experţi ai firmei de consultanţă EY România. Inspectorii vor avea mult mai mult timp decât înainte şi deci vor putea aloca mai mult timp activităţilor de monitorizare a depunerii acestor declaraţii.
”Orice întârziere va fi în sarcina contribuabilului”, spune Alex Milcev, EY România, conform Digi 24.
Noul sistem prevede depunerea declaraţiei de către contribuabil până la data de 15 martie şi plata obligaţiilor până la aceeaşi dată a anului următor celui pentru care sunt calculate, fără a mai fi aşteptată o decizie de impunere.
”Nedepunerea la termen atrage sancţiunea cu amendă între 50 şi 500 de lei. Observând comportamentul autorităţilor fiscale în privinţa cetăţenilor străini se cam aplică aceste amenzi. Dacă se aplică cetăţenilor străini, este o aşteptare realistă să se aplice şi celor români ”, spune Claudia Sofianu, partener EY Romania.
Referirile nu sunt la persoanele care obţin venituri doar din salarii, ci la cele care au venituri din cedarea folosinţei bunurilor (chirii), drepturi proprietate intelectuală, arende, vânzarea produselor agricole, etc.
”Contribuabilii vor avea control mai mare legat de finanţele lor şi de plata taxelor, vor avea siguranţa când să plătească exact, nu e ca situaţiile care durau ani de zile până când uitai de ce ţi-a venit o decizie”, spune Milcev.
Până acum doar Declaraţia 112 (privind salariile) se putea depune electronic, restul declaraţiilor se completau pe hârtie. Dacă anul acesta declaraţia unică 212 se poate depune şi în format de hârtie, de anul viitor depunerea sa va face doar electronic. Partea negativă priveşte ceea ce se va întâmpla în mediul rural.
”Trebuie văzut cum se va administra acolo, eu pariez pe faptul că atunci când se va sesiza că problema este complicată se vor acorda păsuiri”, spune Alex Milcev.
În cazul în care începerea activităţii se face după data de 15 iulie 2018, respectiv 15 martie 2019, Declaraţia unică se depune în termen de 30 de zile de la începerea activităţii. În cazul încetării activităţii sau a suspendării temporare a acesteia, persoana fizică va înştiinţa organele fiscale pentru stoparea obligaţiilor de plată.
Vezi și Surpriză colosală! S-a aflat cine a câştigat ‘Ferma vedetelor’ – a pus mâna pe o sumă mare de bani
Lovitură grea pentru cei care folosesc țigări electronice: Ce proiect controversat se află pe masa Senatului
Mii de oameni sunt vizați! Decizie CAPITALĂ a Băncii Transilvania
Mare atenţie! Fiscul pregăteşte AMENZI drastice - mii de români sunt VIZAŢI
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți
Articole Similare

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



