sursa foto:  a1.ro

Au NESOCOTIT ordinul Guvernului! Cum și-au mărit salariile aleșii locali – ce nu au respectat

Revoltător! Aleșii locali au nesocotit ordinul Guvernului. Primarii au folosit sume considerabile pentru a plăti salariile pe care tot ei și le-au mărit. În schimb, nu toți elevii care au medii generale mai mari de 8,50 au primit burse de merit, așa cum trebuia, în conformitate cu ordinul dat de Guvern.

Guvernul a dispus printr-un ordin ca elevii ce obțin medii generale de peste 8,50 să primească burse de merit. Același Guvern, însă, le-a permis consiliilor locale să aloce, în funcţie de buget, ce sume vor şcolilor şi liceelor. Prin urmare, doar o mică parte din elevi ajung să primească banii pe care îi merită, informează stirileprotv.ro.

Jurnaliștii de la PRO TV au dat ca exemplu Colegiul Național „Mihai Viteazul”, aflat în Ploiești. Acolo, 80% dintre elevi au avut, în anul şcolar 2016-2017, medii generale mai mari de 8,50, dar doar câțiva iau burse de merit. Gabriel Taga, directorul instituției de învățământ, susține că nici măcar toţi olimpicii naţional nu primesc burse. De altfel, în Ploieşti, doar câteva sute de elevi de gimnaziu şi de liceu primesc bursele de merit, care valorează 100 de lei.

De asemenea, și copiii cu media peste 7, care provin din familii sărace, ar trebui să primească burse de studiu. În comuna brașoveană Maieruş, însă, nimeni nu a auzit de aşa ceva.

Întrebat de ce nu au ajuns banii la copii, primarul Nistor Boricean a dat vina pe bugetul insuficient. A recunoscut că a mărit salariile angajaților Primăriei cu un procent ”confidențial”, dar despre burse spune că “dacă nu sunt bani, n-o să dăm”. N-a vrut să explice cum a avut bani pentru mărirea salariilor din primărie, dar nu și pentru bursele copiilor.

Şi la Apaţa, bursele sunt doar o legendă. Laszlo Boloni, primarul Comunei Apaţa: “Nu au fost prevăzute sume pentru burse de când mă ştiu eu, de când lucrez la primărie… nu au fost niciodată alocaţi bani!”.

Vezi și Telekom „AMENINȚĂ” Vodafone și Orange! Mutarea prin care vrea să dea lovitura

EXCLUSIV! Guvernul a MINȚIT toți studenții – păcăleală cu legea în față

Alertă! Probleme mari în industria turismului din România! De ce se plâng hotelierii și ce doresc aceștia

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare