În plină criză a coronavirusului Germania a blocat exportul de măști medicinale către România. Am fost redirecționați către… Serbia! Țară aflată în sfera totală de influență a Moscovei și de care depinde acum toată aprovizionarea cu echipamente de protecție a României!
În primele zile din februarie, pe când halucinante mijloace logistice erau ”pompate” în propagarea isteriei ”noii gripe”- cea care ar urma să ducă la instaurarea ”noii ordini mondiale”- două știri ”de duzină” și la prima vedere fără nici cea mai mică legătură între ele aveau să bage în alertă de grad zero ceea ce a mai rămas din structurile contrainformative românești. Fără însă ca de atunci acestea să aibă barem vreo urmă de ”reverberație” publică. Asta ca să nu mai vorbim de pasivitatea cvasitotală a liderilor statului român, ”beneficiarii legali” ai rapoartelor contrainformative absolut alarmante preferând, ca de atâtea alte ori să se rezume la ”politica struțului”. Numai că inițiații sistemului știu foarte bine ce a însemnat absolut surprinzătoarea și fără precedent declarație făcută la Moscova de către altfel atât de discretul Serghei Naryshkin, nimeni altul decât șeful Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse.
Cel care, după atâta amar de vreme în care Regimul Putin a refuzat să recunoască sub orice formă existența și folosirea de către serviciile secrete rusești ale ”ilegalilor”, adică ofițerii ”fantome” care acționează într-un secret total și fără a beneficia măcar de orice fel de acoperire diplomatică, iată că SVR-ul ”inventează” o incredibilă ședință publică festivă. Doar pentru a mulțumi astfel unui număr de șapte ”ilegali”! Și cu toate că a trecut deja mai mult o lună de la consumarea acestui episod încă greu de crezut, Direcțiile de analiză ale serviciilor secrete responsabile de la București nu au decât o singură concluzie. Una cât se poate de îngrijorătoare, din păcate…Și anume că astfel Moscova nu doar că a vrut să își asume ”ilegalii”, dar mai ales să transmită semnalul cât se poate de tranșant că SVR-ul se poate baza oricând pe activitatea acestora în războiul hibrid pe care tocmai îl poartă cu rezultate deloc de neglijat pe frontul european și nu numai. Mai ales că, după doar câteva zile de la ”ieșirea în decor” a șefului SVR, conducerea Facebook ieșea la rândul său cu o declarație publică menită de asemenea să dea frisoane țărilor est-europene, în special celor considerate la Moscova drept ”colonii americane”, precum Ucraina, Polonia și…România!
Astfel că pur și simplu Facebook a anunțat că a suspendat o rețea de conturi utilizate de serviciul de informații al armatei ruse GRU pentru a difuza conținut fals online având ca ținte țări din Europa de Est. Mai mult chiar, directorul pentru politici de securitate cibernetică al Facebook, Nathaniel Gleicher a subliniat că ”persoanele din spatele acestei rețele au încercat să își ascundă identitățile și poziția, dar investigația noastră a descoperit legături cu serviciile de informații militare ruse”. De asemenea a fost dezvăluită și principala modaliate folosită de către ofițerii acoperiți ai GRU, ”care foloseau conturi pe Facebook și Instagram pentru a crea conturi false, care au pozat deseori drept jurnaliști în anumite țări. Aceste conturi au contactat apoi presa locală și politicieni pentru a planta știri false despre probleme politice cu caracter diviziv. Am știut de mult timp că aceste persoane caută voci autentice pentru a-și amplifica mesajele. Este vorba mai mult despre o operațiune clasică de spionaj, încercând să manipuleze persoane cheie, pentru a obține un impact mai mare” a insistat oficialul Facebook.
Cum de ceva vreme ”omuleții verzi” oricum zburdau prin România, ajungând chiar să facă plăți la vedere din ”casieria” din Piața Unirii iar după FSB și GRU tocmai ce își deschisese și temutul SVR o ”Centrală” în București, noile informații au fost inserate de urgență într-un raport înaintat ierarhic și care în mod normal ar fi trebuit să ajungă înclusiv ”la mapa” CSAT.
Numai că ”naționaliștilor” din servicii li s-a transmis să nu se mai agite atât, întrucât noua strategie de securitate națională se bazează foarte mult pe relația cu totul deosebită pe care Administrația Prezidențială o are cu Germania. Lăsându-se astfel de înțeles că la o adică ne-am putea baza pe BND… Numai că în plină criză a coronavirusului s-a văzut cât de mult pune Berlinul bază pe ”relația privilegiată” cu Bucureștiul, din moment ce tocmai Germania a blocat exportul de măști medicinale către România, deși ”guvernul meu” girat chiar de către Klaus Iohannis le plătea pe loc și cu mult peste prețul pieții. Mai mult chiar, am fost redirecționați către… Serbia! Țară aflată în sfera totală de influență a Moscovei și de care depinde acum toată aprovizionarea cu echipamente de protecție a României!, conform național.ro.
Vezi și:
EXCLUSIV Un profesor de la ASE, în carantintă la domiciliu, după ce s-a întors de la Roma! Reacția rectorului Nicolae Istudor
EXCLUSIV Alertă în Servicii! Fiul pensionarului MAI, infectat cu coronavirus, lucrează în SRI
Berlinul ne-a dat flit? Germania a blocat exportul de măști medicinale către România. Am fost redirecționați către o țară aflată în sfera totală de influență a Moscovei
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



