Oficialii europeni tranșează scandalul dintre președintele României, Klaus Iohannis, și Guvernul condus de Viorica Dăncilă. Șefii UE au o reacție în fermă în cel mai discutat subiect al momentului.
Niciun stat membru al Uniunii Europene nu îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, l-a asigurat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, pe ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farra, conform unei declaraţii dată sâmbătă de acesta din urmă postului Vocea Palestinei şi preluată de agenţia palestiniană de presă WAFA, informează Agerpres.
Farra a precizat că Mogherini a confirmat această poziţie în timpul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles cu reprezentanţi ai Organizaţiei de Cooperare Islamică şi în prezenţa ministrului palestinian de externe, Riyad Malki.
Malki a insistat în timpul acestei întâlniri că niciunui stat membru al UE nu trebuie să i se permită să întreprindă demersuri, şi nici măcar să anunţe vreo intenţie, pentru a-şi transfera ambasada la Ierusalim.
La rândul ei, Mogherini a afirmat că niciun stat membru al UE nu va acţiona împotriva consensului european pe acest subiect, iar discuţiile despre posibila mutare de către unele ţări din UE a ambasadelor la Ierusalim sunt nimic mai mult decât vorbe, menţionează agenţia palestiniană de presă, amintind că România şi Republica Cehă au sugerat recent că vor urma exemplul SUA şi îşi vor transfera ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim.
Vezi și Toți românii îl folosesc! Din iulie, acest produs este interzis pe piața din România
Atenție! După cea de 1 mai, românii vor avea încă o minivacanță în luna mai! Când primesc altă zi liberă
Proiect de lege revoluţionar: Ce perioade ar putea fi incluse în stagiul de cotizare la pensie
Bruxellesul tranșează scandalul dintre președintele Iohannis și Guvern! Reacție fermă a mai-marilor UE
Trending

03 octEconomie
Firmele cărora ANAF vrea să le blocheze banii rapid. Greșeala pe care Fiscul nu o mai trece cu vederea

03 octSport
Echipa națională, umilită de Polonia cu 6-0. Gică Hagi a vorbit despre demisie

07:00Actual
Rezerviștii, chemați la exerciții de MApN. Sunt vizați cei care au făcut armata și locuiesc în București și Ilfov, începe pe 5 octombrie

circa 1 oră în urmăActual
Fără curent electric în București, Giurgiu și Ilfov, începând de luni, 5 octombrie. Zonele vizate

03 octEntertainment
Horoscop săptămânal 5-11 octombrie 2026. Cele 2 zodii cu cel mai mare succes la bani

03 octEconomie
Varta, în insolvență. Finalul unei ere în fabricarea bateriilor pe care le folosesc milioane de români vine cu mii de oameni rămași șomeri

03 octEntertainment
Se dau 500 de lei în plus la pensie, în decembrie. Cine sunt seniorii care pot intra în posesia banilor

03 octEconomie
Doar 1 euro pe lună abonamentul prin Orange. Internet, minute, SMS, de la YOXO, în primele 3 luni

03 octEconomie
Singura mașină electrică pe care o poți conduce 500 de kilometri fără griji și are un preț decent

03 octEconomie
TVA-ul de 21% pentru locuințe a intrat, oficial, în vigoare. Cele mai afectate categorii de schimbarea fiscală
Articole Similare

28-09-2026 14:58Externe
Peter Magyar este acuzat că a furat un telefon. Premierul Ungariei a rămas fără imunitatea parlamentară

22-09-2026 18:30Externe
Rezultate alegeri Rusia. Duma, parlamentul de stat, a fost ales de către cetățeni

22-09-2026 16:30Externe
Donald Trump și-a făcut propriul post de televiziune. De la Casa Albă se difuzează Trump TV

22-09-2026 11:00Externe
Veneția vrea să impună o taxă de intrare de cel puțin 30 de euro de persoană

22-09-2026 10:19Externe



