Deși li s-a promis marea cu sarea, o parte dintre angajații de la stat primesc o lovitură la care nu se așteptau. Astfel, de la 1 ianuarie 2018, când Codul Fiscal și Legea salarizării unitare își vor intra în atribuții, mulți bugetari nu vor beneficia de majorarea salarială promisă de Guvern, ci chiar vor pierde bani.
Nu toţi bugetarii vor vedea majorarea salariului brut cu 25% programată de guvern la 1 ianuarie. Pentru că Legea cadru 153/2017 privind salarizarea unitară nu permite creşteri peste brutul prevăzut în grila unică pentru anul 2022. Multe instituţii au prevăzute diferenţe mici între salariile din 2017 şi 2022, care nu mai permit creşterea de 25% de la 1 ianuarie, scrie economica.net.
În aceste circumstanțe, unii angajaţi vor primi majorarea brutului de 25%. Alţii, care sunt aproape sau în vârful grilei (la nivelul salariului de bază stabilit pentru anul 2022), numai 15% (în cazul Ministerelor Finanţelor, Muncii şi Justiţiei), iar restul una de doar 5%, potrivit legii citate. Mai mult, alții vor pierde bani, anume cei cu salarii medii spre mari.
Spre exemplu, un director general adjunct, gradul I, care are astăzi un brut de circa 10.000 de lei, va pierde în urma comasării contribuţiilor circa 1.000 de lei din salariul net.
Vezi și Rupe NORMA! Cine este cunoscuta prezentatoare TV, cu o experiență de 10 ani în televiziune, care are afaceri de sute de mii de euro
EXCLUSIV! Acuzații fără precedent: CSM nu l-ar fi informat pe președintele Iohannis într-o problemă importantă
Kaufland dă o nouă lovitură: Mutarea prin care se va detașa simțitor de concurență
Bugetarii nu se așteptau la asta! Cu cât la va scădea salariul de la 1 ianuarie - procent semnificativ
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 noiSocial
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

06 noiSocial
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiSocial
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

06 noiEconomie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEntertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



