carmen dan

sursa foto:  Facebook

Carmen Dan ‘în corzi’: Ce îi cere opoziția ministrului de Interne

Vicepreședintele PNL, Florin Roman, o pune la punct pe Carmen Dan. Partidul Național Liberal va solicita, la începutul sesiunii parlamentare, înființarea unei comisii de anchetă care să verifice modul în care s-au făcut pensionările și reangajările din Ministerul Afacerilor Internelor. Și mai mult de atât, aceștia doresc și audierea ministrului de interne, Carmen Dan, în comisiile parlamentare de specialitate, pentru a da explicații cu privire la situația de la pașapoarte.

„O să solicităm la începutul sesiunii comisie de anchetă parlamentară pentru modul în care s-au făcut pensionările și reangajările, a doua zi, în foarte multe situații, în cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Ceea ce a făcut această secretară de casă a lui Dragnea în calitate de ordonator de credite și reprezentant al ministerului, să semneze pensionări și a doua zi reangajări, nu este normal. (…) Sunt în țară zeci de astfel de cazuri și nu este normal ca oameni care pleacă din sistem cu pensii de peste 120 de milioane de lei a doua zi să fie reintegrați ca personal contractual în cadrul aceluiași minister. E un jaf pe față, e o bătaie de joc față de cei care muncesc cinstit în această țară”, a declarat Florin Roman în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PNL, potrivit Agerpres.

„Partidul Național Liberal își propune ca la începutul sesiunii parlamentare să o invite pe doamna ministru Carmen Dan (…) la audieri la Comisia de administrație publică și la Comisia de ordine publică, să le dea explicații vizavi de managementul defectuos legat de această situație și vă rog foarte mult să vă uitați pe stenograme la audierile doamnei ministru în comisii. Atunci când a fost învestită, i s-a ridicat această problemă, doamna ministru a dat asigurări că sunt pregătiți pentru a nu ne lovi de o criză a cozilor la pașapoarte. Atât de bine s-a organizat secretara de casă a tovarășului Liviu Dragnea, încât românii au fost din nou umiliți. Cauzele sunt multiple, în primul rând, managementul defectuos, e greu să treci de la secretară de școală la Ministerul de Interne. E foarte greu să gestionezi astfel de situații. Practic, secretarul de stat de la ordine publică s-a ocupat în acest an de pașapoarte, o situație nemaiîntâlnită până acum la nivelul Ministerului Administrației și Internelor”, a mai adăugat vicepreședintele PNL.

Vezi și O nouă modificare a Codului Rutier aduce amenzi usturătoare: Ce trebuie să verfice șoferii înainte de a pleca la drum

Scandal de proporții! Un GIGANT de pe piața de retail este acuzat că ar fi vândut apă de la robinet în ultimii 10 ani

Revolta de la MAE! Cine a fost înscăunat recent secretar de stat și cum ar fi ajuns în funcție

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare