sursa foto:  digi24.ro

Casa Națională de Asigurări de Sănătate rămâne fără președinte! Andrei Baciu și-a anunțat demisia pe facebook

Andrei Baciu îşi anunţă într-o postare pe Facebook, demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

 

 

 

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității.
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, scrie președintele CNAS

Baciu a transmis că a ales să își înainteze demisia de onoare datorită angajamentului său față de principiile etice și morale în care crede și pe care le-a susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală.

„De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților”, mai scrie Andrei Baciu

Sursa citată precizează că are încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala.

„Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați”, a conchis Baciu pe facebook

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare