bg1

Ce ar trebui sa știi despre extended teams, înainte de a decide să externalizezi proiectul tău software

Pentru că unul dintre cele mai des folosite modele de outsourcing este cel de extended development team (de asemenea cunoscut și drept staff augmentation), în acest material am realizat o scurtă trecere în revistă a celor mai importante întrebări care au legătură cu acest subiect și care îi vor ajuta pe cei interesați de acest subiect să îl înțeleagă mai bine. 

Ce este modelul extended development team și ce presupune?

Extended development team reprezintă unul dintre cele mai populare modele de outsourcing, care aduce laolaltă o echipă de specialiști cu experiență în dezvoltarea de proiecte software. Aceștia lucrează împreună cu echipa in-house a companiei care a ales să externalizeze un proiect, pentru a dezvolta funcționalități, în conformitate cu strategia de business, obiectivele și cerințele. 

Cu ce se diferențiază acest model de altele asemănătoare?

Principalul aspect care diferențiază modelul de outsourcing extended development team de altele precum dedicated team sau project-based team este faptul că acesta presupune o colaborare strânsă între echipa tehnică in-house a celui care inițiată externalizarea și echipa extinsă. De asemenea, în cele mai multe cazuri, atunci când se apelează la modelul extended development team este vorba de o colaborare pe termen lung. 

Care sunt principalele beneficii aduse de modelul extended development team? 

Deși externalizarea prin acest concept aduce o mulțime de beneficii, printre cele mai des întâlnite putem menționa: 

  • economisirea de resurse importante (timp, bani, resursă umană), 
  • expertiză tehnică superioară, 
  • rapiditate în dezvoltarea funcționalităților, 
  • flexibilitate, 
  • securitate sporită (de fapt, în cele mai multe cazuri, nivelul de siguranță și securitate reprezintă principalele aspecte care diferențiază extended development team de freelanceri),
  • posibilitatea de a acoperi toate rolurile necesare într-un proiect (de la dezvoltatori software cu experiență la QA Engineers, consultanți tehnici sau analiști de business).

Partea cea mai bună atunci când vine vorba de rolurile într-o echipă este că numărul de specialiști poate fi ajustat în funcție de necesitățile clientului și de modul în care evoluează un proiect. 

Când este recomandat pentru companiile de software development să externalizeze proiecte prin modelul extended development team?

În ultima vreme, tot mai multe companii de software development aleg să externalizeze funcționalități ale proiectului lor către o altă echipă de specialiști. Iar de regulă, cele mai des situații când se întâmplă acest lucru sunt: 

  • atunci când o companie are un volum mai mare de proiecte și nu are resursă umană suficientă pentru a acoperi dezvoltarea tuturor funcționalităților, suportul și partea de mentenanță. Iar în foarte multe cazuri, angajarea de resursă umană nouă se dovedește un proces mai costisitor și mai îndelungat. De asemenea, sunt cazuri când este vorba, mai degrabă, de complexitatea proiectelor și nu neapărat de volumul acestora. 
  • atunci când experții in-house nu au cunoștințele necesare pentru a soluționa anumite task-uri sau de a lucra cu anumite tehnologii. Iar timpul lor de învățare și acomodare poate fi mai îndelungat decât atunci când alegi să externalizezi. 

De ce aspecte trebuie să ții cont atunci când vine vorba de extended development team? 

Cel mai important aspect atunci când vine vorba de externalizare către o echipă de specialiști este legat de nivelul de experiență al acestora. Iar pentru a alege resursa potrivită, este nevoie de un research amplu. 

Poți arunca o privire asupra review-urilor de pe diverse platforme dedicate de outsourcing și asupra portofoliul companiei pe care o consideri potrivită. Cu cât în portofoliul său găsești mai multe exemple de aplicații dezvoltate prin modelul extended team ce se aseamănă cu ce intenționezi tu să dezvolți, cu atât cresc șansele unei colaborări de succes. 

Pe de altă parte, un alt aspect important este legat de control și responsabilitate. Prin definirea unor roluri clare, în proiect, fiecare om implicat va știi exact ce are de făcut și nu vor apărea neconcordanțe. 

Scurtă concluzie 

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care au legătură cu acest subiect. Conceptul de extended development team este unul care devine din ce în ce mai popular. Cu atât mai mult cu cât transformarea digitală și preocuparea pentru a investi în tehnologizare sunt concepte din ce în ce mai atractive pentru foarte multe companii. 

De asemenea, demn de menționat este și faptul că, la nivel internațional, multe companii preferă România ca partener pentru outsourcing, datorită forței de muncă valoroase, care elimină cu ușurință barierele cultural-lingvistice. 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare